Doar cuvinte…
7 ani de acasă
Multe se schimbă în timp și în timpuri. Dar sunt și multe constante. Azi vreau să vorbesc despre cei șapte ani de acasă.
Când venea omul peșterilor în hruba lui, cu ce vânase, dacă vânase ceva, odrasla ce-o avea în evidență cu siguranță punea mâna să-l ajute: să care, să spele, să fiarbă etc.
Prin cetățile grecești, Imperiul Roman, Imperiul Otoman, Republica Franceză, statele germane și oriunde am privi în istorie, copilul contribuia cumva la treburile gospodăriei. Și nu numai. Băieții se pregăteau, de când învățau să stea în picioare, pentru războaie, iar fetele coseau la ce coseau ele până ajungeau să viseze doar covoare și carpete.
Nu există vreun înscris, vreo scrijelitură pe pereții cavernelor sau vreun tablou în care să vezi părinții muncind și găliganul stând într-un colț fără să facă nimic.
Și pe meleagurile noastre lucrurile au stat cam la fel. Și nu mă refer doar la sărmanii de copii de țărani, iobagi sau amărâți. Ci și la cei de nobili sau domnitori. Băgau ca MIG-urile de dimineața până seara pe lângă mă-sa sau tac-su.
Acum ceva ani, și nu secole, ai fost și tu copil. Nu te punea tata să spargi pietre cu barosul. Sau să dai cu târnăcopul în mină. Dar ajutai la cărat sacoșe, cules fructe și legume, mers la cumpărături, dat cu mătura prin bucătărie, șters praful prin casă. Când ai mai crescut, țineai de porc la Crăciun, săpai la vie, tăiai câte o creangă uscată și alte chestii din astea domestice.
Nu știu dacă sunt obiceiuri comuniste sau de pe vremea lui Pasvante Chioru’. Dar, uitându-mă astăzi în jur, la unele situații pe care le văd, stau și mă crucesc.
Tatăl cară 20 de sacoșe și sacoșele, iar „puiul” de vreo 12–14 ani stă și butonează telefonul pe bancheta din spate a mașinii. Mama lasă oalele pe foc, se spală, se schimbă și iese până la magazinul din colț să ia un plic de piper, în timp ce „odorul” schimbă plictisit canalele pe Netflix, la câțiva pași de bucătărie.
Nici nu se pune problema să dea cu aspiratorul prin living; părintele trebuie să aștepte să plece copilul de acasă, ca nu cumva să-l deranjeze când îi scrie pe WhatsApp unui „tovarăș” cât a dat pe noii lui adidași.
„Lasă, Georgele, farfuria pe masă. Că strânge mama.”
„Lasă sacoșele alea, să nu-ți rupă mâinile.”
„Îți pune tata hăinuțele în dulap.”
Și exemple sunt de pot umple pagini întregi.
Mă, de-ar avea 3-4 ani, aș înțelege. Dar e ditamai adolescentul. E plin de coșuri, de nesimțire și de lene. Dar nu a venit stricat din fabricație.
Eu. Tu. Noi l-am stricat.
Ne-am comportat cu el de parcă ar fi avut mâini de porțelan, picioare de lut și ar fi dat în fiecare zi BAC-ul.
Nu-i scădeau 3 puncte la testul de joi dacă ar fi dus gunoiul. Nu se transforma în dovleac dacă se oprea în colțul străzii să cumpere hârtie igienică. În niciun caz nu ieșea din garanție dacă își punea farfuria în mașina de spălat vase.
În fine, să zicem că așa „îl protejezi” până termină facultatea. Că doar nu l-oi lăsa să-și pună ciorăpeii în mașina de spălat când are atât de învățat la liceu și la facultate. „Puiul” trebuie să aibă mintea doar la carte. În rest, fac mama și tata.
A ieșit cu diploma de inginer. Sau medic. Sau ce vrei tu.
Faci rate și îi cumperi un apartament. Poate și o mașină.
Normal că o să treci pe la el cât poți de des, că ești părinte până la moarte.
Ce naiba miroase așa urât în baie? Cauți peste tot și găsești cauza. Intelectualul tău a rămas fără „cur papier” și s-a șters cu prosopul. Păi nu spală mama?
Lângă pat e teancul de farfurii murdare, pline de gândaci. Păi nu tu l-ai învățat să mănânce „în pătuț, că are teme”?
În bucătărie arată ca după un dezastru natural. N-ai loc nici să pui piciorul.
Dulapul e gol și hainele sunt aruncate ba pe jos, ba pe marginea ușii.
Te apuci de rânit ca în cocina porcului. Muncești 3 zile întregi, aproape 10 ore pe zi, să pui cât de cât la punct apartamentul prințului. El e într-un city break cu vreun amic.
Când intră în casă, aștepți ca măcar să-ți spună mulțumesc.
— Mă, mamă, de ce dracu’ ai șters tastatura mea? Că scrisesem pe ea codul de la Wolverine.
Încerci să-i explici că era plină de firimituri, că vărsase cola pe ea și că te-ai chinuit 2 ore să o cureți.
Cu nod în gât îl vezi cum își aruncă ciorapii după televizor, cămașa murdară peste borcanele cu dulceață din debara și pantalonii pe jos.
— Să-mi aduci mâine niște cartofi prăjiți și 2 șnițele. Ia și hainele cu care am fost plecat să le speli. Să plătiți și facturile la curent și gaze. Și acum du-te, că sunt obosit.
Ajungi acasă numai tu știi cum.
Mai speri ca, odată însurat, măcar nevastă-sa să preia din sarcinile tale.
Bine că a cunoscut-o pe net și nu a venit aia încă în casa lui.
E o fată bună, intelectuală ca și el. Ai fost încântată, când au fost la voi în vizită, să o vezi cum te ajută să strângi masa, să speli vasele și chiar să facă un desert bun.
Ce noroc pe „puiul” tău!
A mai durat o săptămână. Fata a avut bunul-simț să te sune și să-ți spună că nu a întâlnit în viața ei un așa nesimțit. Și-a cerut scuze și a închis.
Au mai urmat 2-3 prietene. Au fugit mâncând pământul.
Sună cineva.
E odorul tău. Cu bagajele după el. Se mută înapoi la voi.
Nu ești fericită, mami?
Dă-l mai departe.
Descoperă mai multe la Doar cuvinte...
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
