|

Dostoievski, Micutzu și „Chefi la cuțite”

Bărbat care taie șuncă și ceapă pe o carte de Kant în timp ce vorbește la telefon și în fundal rulează „Chefi la cuțite”.
Cultură, ifose și alte pasiuni populare

Dostoievski, Micutzu și „Chefi la cuțite”

Despre ce ne place, ce spunem că ne place și cultura care ne intră, cu forța, în toți porii.

1Noi ne uităm doar la TVR Cultural

— Bă, tu te uiți la „Românii au talent”?

— Când mă nimeresc pe acasă, răspund eu.

— Aia e emisiune la care se uită toți proștii.

— O fi, îi zic, ca să nu mă cert cu nebunul.

— Dar la alea cu bucătarii te uiți?

— Da, uneori.

— Și la alea se uită fraierii.

Dacă întrebi zece inși pe stradă, nu știu câți vor recunoaște că se uită la emisiunile astea destul de populare, de care pomenea amicul meu. Toți privesc Discovery, Viasat, Arte și altele asemenea. Restul sunt pentru oamenii de rând, pentru prostime.

Acum, sincer, și eu mă uit la Discovery și Viasat, dar și la alea cu „Chefi la cuțite” sau cu talentele autohtone. Nu am apetențe, cum are soacră-mea, pentru „Te cunosc de undeva!”, „Asia Express” sau „Survivor”. Fiecare cu gusturile lui!

Țin minte că, pe vremuri, era o emisiune, „Bucătăria lui Radu”, programată duminica, pe la prânz. Mă, făcea omul ăla niște mâncăruri de-ți venea să le înfuleci prin televizor. Și nu numai că le făcea, dar povestea atât de frumos despre ele, că-ți curgeau balele ca la câine.

Și apoi îți punea nevastă-ta ciorbă de fasole, făcută după o rețetă proprie. Cred că, dacă trăia pe vremea Inchiziției, o ardeau ăia pe rug pentru rețeta ei de ciorbă de fasole. Nu am mai văzut în viața mea asemenea drăcie.

După ce fierbea o jumătate de zi la oala aia, în jumătatea de sus rămânea apă chioară, fără pic de culoare, miros sau gust, iar în cealaltă jumătate stăteau fasolea, ceapa și ce dracu’ mai punea în ea.

Nici cel mai priceput bucătar sau alchimist nu cred că reușea o asemenea minunăție de ciorbă. Era ca și cum ai fi făcut un șpriț și, în pahar, sus ar fi rămas apa, iar jos vinul.

De la emisiunea ăstuia am căpătat un fetiș pentru emisiunile cu mâncare. Măcar acolo vedeam și eu cum trebuia să arate mâncarea. Că acasă eram ținta unor experimente captivante ale consoartei.

Dar am gene bune și, în afară de niște indigestii de-mi venea să mă urc pe pereți, n-am pățit nimic. Acum gătește bine. A învățat în mai puțin de treizeci de ani.

Să mă întorc la emisiuni. Am căutat și eu pe site-urile alea care măsoară audiența la televizor. Poate 1–2% se uită la emisiunile culturale și de știință. Restul, în marea lor majoritate, se uită la concursuri, politică și sport.

Ce dracu’ ne-o fi rușine să recunoaștem că ne mai uităm și noi la unele dintre ele? Că doar e vorba despre unii care cântă, țopăie sau fac musaca, nu despre Pornhub.

Și, apropo de astfel de site-uri pentru adulți: nimeni nu se uită, dar au miliarde de vizualizări. S-or uita boții sau papuașii din Noua Guinee. Hai să fim serioși!

Noi suntem doar cu concerte în sol major, cunoașterea castelelor medievale și înțelegerea naturii umane.

Noi suntem doar cu concerte în sol major, cunoașterea castelelor medievale, înțelegerea naturii umane și alte lucruri din astea. Abia așteptăm să se dea, la 21:00, pe Arte, „Le dessous des cartes”, sau, la 22:00, pe Mezzo, vreun intermezzo de Stravinski sau Mahler.

Suspinăm cu lacrimi în ochi și nu ne dezlipim de lângă televizor până nu ne intră cultura în toți porii.

2Don Quijote de buget

La fel de selectivi suntem și cu cărțile. Majoritatea am citit și Sven Hassel, Sandra Brown, Mihail Drumeș sau Rodica Ojog-Brașoveanu. Citeam la tataie tot ce găseam: din colecțiile „Aventura”, „Sfinx” sau BTT. Mai ales autori ruși, că din astea le dădeau la moara unde lucra, în loc de salariu.

Nu aveam telefoane mobile, console sau MacBook-uri, iar programul la televizor era de două ore seara, așa că bagă, tată, la citit.

Dar dacă nu ești „În căutarea timpului pierdut”, ca să-l găsești pe „Ulise”, care probabil era la „Veghea lui Finnegan”, alături de „Omul fără însușiri”, pe „Muntele vrăjit”, te cuprind „Zgomotul și furia” ca pe „Moby-Dick” și pățești ce a pățit simpaticul Don Quijote.

Fraza de mai sus pare fără logică, dar am pus-o din respect pentru vreun intelectual care o citi aceste rânduri.

Mi-aduc aminte că, atunci când mergeam cu trenul la facultate, era unul lângă mine care ținea în mâini „Hamlet”. Din când în când, îl vedeam mustind de râs și nu înțelegeam ce dracu’ era atât de amuzant la cartea aia, că doar o citisem și eu.

Când a ieșit pe coridor, la o țigară, am văzut că, în interiorul lui Shakespeare, era „Cișmigiu et Comp.”, de Grigore Băjenaru, o carte chiar amuzantă.

Am toată aprecierea pentru Cărtărescu, Patapievici sau Liiceanu. Pe bune! Doar că, atunci când mă apucă cheful să mai pun mâna pe o carte, interesul meu nu se îndreaptă spre zona asta. Să-mi fie rușine! Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

Și totuși, uneori, când mă nimeresc pe lângă unii sau alții care dezbat înflăcărat vreo temă „grea”, gen „conflictul dintre conștiința morală și posibilitatea mântuirii prin suferință a individului” în opera lui Dostoievski, îmi dau seama că, dincolo de cuvintele frumoase, memorate fără sens, oamenii înțeleseseră acea operă sau acele opere cam cât înțelege gâsca iluminismul.

„Ferească Dumnezeu de prostul alterat de filozofie!”

3Sunt deștept fără pastile

Ne-am obișnuit să ne fandosim că citim scriitori ai lumii occidentale sau orientale, dar uităm că îi avem și noi pe Eminescu, Cioran, Caragiale, Rebreanu sau Eliade. Nu mai sunt la modă.

Dacă intri pe internet, e plin de citate care mai de care mai dichisite și mai intelectuale. Ne corectează Google și ChatGPT inepțiile, iar la sfârșit apare un ditamai chenarul roz cu vreun citat din Nietzsche sau Schopenhauer. În engleză. Scris corect.

Cel care postează: Gheorghe Mărăcine, satul Văpăieni, comuna Borhotu de Sus.

Nu neg că și la țară pot fi oameni docți. Doar că, la ăsta, pe pagina de Facebook, în afară de vreo douăzeci de asemenea postări filozofice, scrise ba în engleză, ba în germană, mai sunt și alte câteva zeci pe care probabil le-a vrut mai personalizate și nu le-a mai trecut prin filtrul corecturii digitale:

Mesaje personalizate, fără filtru digital

„Nasule, baga ceapele ca se strica da la ploaie.”

„Virgile, pote imi aduci inapoi feristraul ce ti l-am anprumutat.”

De ce le-o posta pe Facebook și nu le dă un telefon oamenilor să le spună ce are de spus? Păi, dacă tot plătește internetul…

4Lasă masca, neamule!

Am tot scris despre ipocrizie și nu mi-e rușine să recunosc că am avut și eu perioadele mele în care mai cochetam cu ceea ce nu eram, de fapt. Din motive obiective și subiective. Viața te poate duce în zone în care, dacă nu te adaptezi, dispari din decor. Apoi începe să-ți placă să mai faci și tu pe interesantul. Când vezi cât de tâmpiți sunt mare parte dintre ceilalți, te simți ca chiorul în țara orbilor.

După un timp, începi să te plictisești de schizofrenia asta socială. Poate ține de vârstă, că mai deștept decât te-a făcut mă-ta nu prea ai cum să te faci. Poate ține de faptul că vrei ca fiu-tu sau fie-ta să vadă în tine un exemplu. Sau poate, pur și simplu, ai obosit…

Cam ajunge cu aberațiile. Mă duc să prind măcar sfârșitul concertului lui Bruckner de pe Mezzo, iar dacă ăla s-a terminat, mă uit pe YouTube la un stand-up cu Micutzu. Mă distrează cum își bagă și-și scoate „toate alea”. Și lumea râde. Râd și eu.

Și apoi o să scriu pe un site cultural despre cât de mult a decăzut societatea asta, dacă a ajuns să cheltuiască bani și timp ca să vadă doar vulgarități și inepții.
Afrodisiacul turcesc și javra de sub scară

Descoperă mai multe la Doar cuvinte...

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *