|

Micutzu și Roborock-ul

Tehnologie, om și alte specimene

Micutzu și Roborock-ul

Despre mintea întortochiată a oamenilor dotați, dar fără simț practic.

1Mintea cea din urmă

Mintea omului e a dracu’ de întortocheată. La unii, probabil, mă-sa, când era gravidă cu ei, a stat la soare doar pe o parte și jumătate din creierul lor a înflorit mai mult decât cealaltă. Din păcate, cealaltă jumătate a rămas la umbră…

Indivizii ăștia pot rezolva probleme de matematică aproape imposibile, țin minte și ce au citit acum treizeci de ani, dar dacă îi trimiți să-ți cumpere cartofi, îți aduc șampon. Sau nu sunt în stare să-și găsească cheile ori portofelul acolo unde le-au aruncat cu trei minute înainte.

Un astfel de specimen e și prietenul meu cel mai bun, Micutzu. Uneori îmi vine să-i ridic statuie, alteori să-i găsesc un geam de unde să-l arunc.

Cu toate că are formare intelectuală în domeniu, are treabă cu tehnologia cam cât are pinguinul cu producția de țiței din Mongolia.

2Afacerea

A fost Black Friday. Am stat cu el online de la patru dimineața, doar-doar om prinde și noi ceva la reducere. Până s-a trezit, până s-a dezmeticit, nu-și găsea mouse-ul, nu mai găsea dracu’ știe ce, au dispărut toate produsele mai de Doamne-ajută.

Mă sună după vreo jumătate de oră că și-a cumpărat un Roborock, că l-a găsit la un preț bun.

— Ce vrei, mă, să faci cu aspiratorul ăla?

— Păi m-am săturat să mă pună nevastă-mea să tot fac curățenie, așa că o să facă robotul în locul meu.

— Micutzule… ai trepte. Ai praguri. Ai diferențe de nivel. Ăsta nu…

— Lasă, bă, că știu eu mai bine.

Și când spune că știe el mai bine, poți să-i aduci orice argument. Îți bați gura degeaba. Mi-au trebuit vreo doi ani până să-mi dau seama de asta.

3Mai bine lipsă

Chestia asta se întâmpla pe la sfârșitul lui noiembrie. Trec vreo șase luni și eram la el acasă să facem un grătar. Când intru în living, într-un colț era o ditamai cutia.

— Ce ai, mă, creștine, acolo?

— Bine c-ai venit. Hai să instalăm Roborock-ul.

— Ce Roborock, Micutzule?

— Ăla de l-am luat de Black Friday.

Cutia era sigilată. În primul rând, nu era Roborock, ci celălalt robot de la Xiaomi. Nu luase unul simplu, ci unul cu ditamai rezervorul de apă. Cu tot cu suport îi venea până la buric.

L-am asamblat, i-am pus apă, am instalat aplicația și i-am dat drumul. A început aspiratorul să se miște, să se rotească în toate părțile. Micutzu mai avea puțin și-l și pupa. Se tot uita pe aplicație și își dădea singur palme de bucurie.

Am ieșit pe terasă. Am făcut grătarul. Am mâncat grătarul. Robotul se tot învârtea. Îl urmărea Micutzu pe geam cum se uită copiii la pomul de Crăciun.

După vreo trei ore erau gata zece-cincisprezece metri pătrați. Mă, și dacă lingea pe jos cu limba, termina mai repede.

La colțuri, bineînțeles, rămăsese necurățat, că oricât s-a chinuit bietul robot, n-avea cum. E rotund. Sub calorifer nu intrase, că nu avea loc. Mă uitam la el și i se cam scursese bucuria.

Micutzu nu are livingul dintr-o singură bucată. O porțiune e la același nivel, iar cealaltă e cu vreo treizeci de centimetri mai jos. Pe porțiunea asta din urmă lucrase robotul.

— Și acum ce fac?

— Păi ce dracu’ să faci? Îl iei în brațe, îl muți mai sus și o iei de la capăt.

Se scărpina în creștetul capului și nu pricepea de ce nu urcă aspiratorul singur. L-a scos din priză, l-a luat în brațe și l-a mutat pe cealaltă porțiune. Transpirase de-a binelea. Rezervorul era plin și nu-i trecuse prin cap să-l golească.

Mă uitam la el. Parcă ținea un copil nedorit în brațe. Mă pufnea râsul și parcă-l vedeam cum urcă la etaj cu hardughia aia. Sau cum îl scotea în garaj. Ori cum îl trecea peste pragurile înalte din casă.

Unii își plimbă câinii. Micutzu își plimba, în brațe, Roborock-ul care, de fapt, nu era Roborock.

Noi am plecat pe la unu noaptea. În șase ore nu era gata nici măcar livingul. L-am lăsat stând pe un scaun și privind a pagubă aspiratorul care se lovea de toate pragurile, se împiedica în perdele, în haine și în tot ce mai era aruncat pe jos.

4Poate altădată

A doua zi l-am sunat.

— Ei, Micutzule, ai terminat?

— Aproape.

Când spune Micutzu „aproape”, poate însemna orice, de la „mai am cinci minute” până la „nici n-am început”.

— Ce înseamnă aproape?

— Mai am etajul, dormitoarele și garajul.

Practic, de azi-noapte și până acum, terminase covorașul de la intrare.

— Bă, da să știi că chiar curăță bine.

Problema era că termina curățenia cam în același timp în care se renovează Catedrala Mântuirii Neamului. Nici de-al dracu’ nu recunoaște când greșește.

Ne-am mai văzut spre sfârșitul verii. L-am întrebat ce îi face „odorul”.

— Bă, nu știu ce are. Cred că s-a stricat.

Aspiratorul începuse să miroasă a câine ud. Nu golise rezervorul de apă murdară, nu spălase mopurile și nu curățase periile. Îl lăsase așa, închis, vreo două luni. Sunt convins că nu l-a mai folosit din ziua aia în care fusesem la el la grătar.

Acum a dispărut din peisaj. Ori a uitat Micutzu pe unde l-o fi lăsat, ori amărâtul de aparat și-a desenat singur o hartă și s-a ascuns pe undeva, rușinat că nu a făcut față pretențiilor prietenului meu.

Bine că nu a apucat să-i facă ultimul update, că ar fi ajuns Micutzu la știri ca primul om al cărui aspirator inteligent ar fi emigrat la un alt stăpân sau care s-ar fi vândut singur pe OLX.
Dă mai departe textul
Afrodisiacul turcesc și javra de sub scară

Descoperă mai multe la Doar cuvinte...

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Similar Posts

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *