Doar cuvinte
Nu ai timp?
Mereu spui aceeași poveste: „Nu am timp.” O repeți de dimineața până seara, de ai început să crezi și tu asta.
— Tati, mâine avem serbare la grădi și eu sunt un ursuleț. Nu-ți arăt costumașul, ca să-ți fac o surpriză.
— Nu am cum să ajung. N-am timp. Dar vine mami.
— Puiule, nu vrei să mergem amândoi, ca la început, măcar un weekend la mare?
— Nu începe și tu. Știi foarte bine că n-am timp. Că doar pentru voi trag.
— Măi, mamă, poate mai treci și tu pe la mine. Că de când a murit tac-tu, ai mai fost doar de trei-patru ori și atunci pe fugă.
— Nu înțelegi că n-am timp? Ți-am trimis niște bani pe card acum două săptămâni. Ia-ți ce ai nevoie.
Mereu spui aceeași poveste: „Nu am timp.”
O repeți de dimineața până seara, de ai început să crezi și tu asta.
Ai timp pentru un serviciu de rahat, în care te-au pus un fel de șefuleț fiindcă erai cel mai vechi pe acolo. Ai timp să comentezi cu vreun coleg meciul dintre Congo și Armenia, dar nu ai timp să-i spui nevesti-tii că o iubești. Ai timp să vezi a șaptea oară vreun serial de doi bani, dar nu ai timp să dai un telefon lui mă-ta.
Și, culmea, chiar pari ocupat. Te uiți încruntat la telefon, răspunzi sec, oftezi mult, ai tot timpul ceva urgent, ceva de rezolvat, ceva care „nu mai poate aștepta”. Numai oamenii care te iubesc pot aștepta. Ei înțeleg. Ei sunt ai tăi. Ei nu pleacă.
Asta crezi tu.
Copilul nu mai insistă după o vreme. La început vine la tine cu desenul, cu poezia, cu diploma de la școală, cu prostioara lui mică și importantă, iar tu îi spui „mai târziu”. După câțiva ani, „mai târziu” devine un perete. Nu te mai caută. Nu pentru că nu mai are nevoie de tine, ci pentru că a învățat că e mai puțin dureros să nu ceară decât să fie refuzat.
Nevastă-ta nu mai întreabă dacă mergi cu ea undeva. Își cumpără singură o cafea, se uită singură la mare, își pune singură bluza aia care îi stă bine și pe care tu n-ai observat-o niciodată. Uneori găsește pe altul care are mai mult timp. Uneori e mai rău: rămâne. Rămâne lângă tine, dar începe să trăiască fără tine, în aceeași casă, la aceeași masă, în același pat în care tu ajungi obosit, important și complet absent.
Maică-ta nu te mai cheamă. Îți spune că e bine. Că nu are nevoie de nimic. Iar tu respiri ușurat. Nu, cretinule. Doar a obosit să mai ceară o oră din viața ta.
Și vine o zi în care chiar o să ai timp.
O să ai timp să te uiți la un costum de ursuleț păstrat într-o pungă veche, pe care nu l-ai văzut niciodată pe copilul tău purtându-l. O să ai timp să vezi pe Facebook poze cu nevastă-ta lângă altcineva, zâmbind cum nu mai zâmbea lângă tine. O să ai timp să cauți prin telefon ultimul apel de la mă-ta și să constați că l-ai respins pentru că erai într-o ședință absolut memorabilă despre nimic.
O să ai timp.
Numai că nu o să mai ai cui să-l dai.
Descoperă mai multe la Doar cuvinte...
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
