Afrodisiacul turcesc și javra de sub scară
1Acri-s strugurii
— Bă, Nae, o vezi pe aia care stă lângă țâșnitoare?
— Aia cu căruciorul?
— Hai, mă! Te uiți și tu la toate babele. Aia blondă, care vorbește la telefon, cu tatuajul cu draci pe mână.
— Aha.
— Dacă aș vrea, m-aș duce s-o invit la o cafea și apoi…
— Păi du-te!
— Neah! Că știi că nu-mi plac tatuajele. Și mai are și unghiile date cu alb, iar mie îmi plac cu roșu.
Indivizii ăștia doi sunt o prezență constantă în parc. Mereu pe aceeași bancă.
Nae e un tip trecut de 55–60 de ani, are maximum 1,60 m, o burtă generoasă, o față de bunic de treabă și niște ochelari groși, de i se văd ochii dublu când te uiți la el.
Celuilalt nu-i știu numele, pentru că Nae nu i-a spus în niciun fel vreodată. E cam de aceeași vârstă, dar mai înalt și deșirat. Are o frumusețe de chelie și o șuviță cam cum avea Băsescu în primul mandat. La moacă nu e la fel de jovial ca Nae, ci, dimpotrivă, seamănă cu moșul ăla care nu iubea Crăciunul.
Amândoi vin îmbrăcați cu pantaloni de stofă și cămăși cu pătrățele sau dungi late.
Ori sunt văduvi sau divorțați, ori îi trimit nevestele în parc ca să scape de ei, dar mereu vin singuri.
Discuția cu blonda cu tatuajul am auzit-o înainte să plec în concediu. Uitându-mă și eu la femeia aia și apoi la ei, mă pufnea râsul.
Îl și vedeam pe tătăică ăla pleșuv ducându-se la domniță și invitând-o la o cafea. Dacă aș fi fost în locul ei, aș fi acceptat doar ca să-l văd pe individ cum ar fi luat-o la sănătoasa sau, și mai rău, resuscitat de SMURD.
2Brigadierii virgini
I-am regăsit sâmbăta trecută pe aceeași bancă. De data asta, ăla mic și gras butona telefonul și îi arăta ceva deșiratului.
— Mi-am făcut cont pe Facebook și i-am scris uneia din Roman. E bună rău de tot. Uită-te.
— Nae, nu vezi că are batic și stă la curte? Și uită-te ce gușă are.
— Mereu ești invidios. La fel ai făcut și când am fost brigadieri la Zimnicea. Că aia e strâmbă, că ailaltă e urâtă, că nu mai știu ce dracu’ are, de-am rămas amândoi flăcăi.
Celălalt a tăcut.
Nae mai butona ce mai butona.
— Bine, mă, și dacă te cheamă asta la ea, ce faci?
— Păi nu ne-a dat Virgil, la reuniune, un borcan din ăla cu magiun turcesc care face minuni? Ai uitat că, acum patru ani, ai luat o linguriță de probă și ți-a fost rușine să mai ieși trei zile din casă, să nu zică oamenii că ești obsedat?
Iar tăcere.
Probabil că deșiratul își amintea foarte bine cele trei zile în care stătuse ascuns în casă, așteptând să-i treacă efectul tâmpeniei ăleia.
3Proba de foc
— Bă, Nae, dar nu o fi expirat, că ni l-a dat acum șapte ani?
— Ai dreptate. La asta nu m-am gândit. Dar știi ce fac? Ung un colțuc de pâine cu magiunul ăla și i-l dau să-l mănânce javrei aleia negre care doarme sub scara blocului. Dacă potaia nu dă colțul, înseamnă că mai e bun.
În clipa aia am izbucnit în hohote de râs.
Mă uitam la ei cât de serioși vorbeau și mă întrebam dacă sunt chiar sănătoși la cap. Cum dracu’ să-i dai unui câine afrodisiac turcesc ca să-i verifici termenul de valabilitate?
Parcă și vedeam dulăul făcând ravagii printre toate cățelele scoase la plimbare prin parc, de se umplea cartierul de cățeluși negri sau bălțați.
Nici nu m-au băgat în seamă și naiba știe ce planuri mai puneau la cale.
Cert e că azi-dimineață am văzut câinele căutând liniștit prin gunoaiele de la țarcul cu tomberoane.
Descoperă mai multe la Doar cuvinte...
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
One Comment