Până când doar moartea vă va despărți…

Măi Vasile, tată, ce avusesi, bre, cu nevastă-ta? Nici nu făcuși bine 50 de ani și ai lepădat-o ca pe o cămeșă ruptă.

Sunteți luați de aproape 30 de primăveri. Cu primărie și popă, așa cum se făcea când erai tu flăcău.

Îți zise părintele să rămâneți împreună până vă va despărți cea cu coasa.

Era Măria ruptă din soare! Mijlocel tras ca prin inel, țâțe mari și frumoase, un cur rotund de se uitau toți din sat la el.

Erai al dracu’ de mândru. Bă, și ce nopți avuserăți atâta timp! Trei paturi îți făcu Mitică tâmplaru’. Din alea grele, de stejar. Le rupeați cum se rup crenguțele uscate de molid. Vă iubeați de vi se dusese buhul și în satul de dincolo de deal.

N-a venit în ograda ta cu traista goală. Ta-su fusese gestionar la oraș și mă-sa contabilă la CAP. Ți-a adus și televizor, și frigider, și mobilă pentru odăi, că aveai o dărăpănătură de mai avea puțin și pica pe tine. Au pus rubedeniile ei mână de la mână și ți-au ridicat o ditamai casă, cu două etaje, de-i aproape cât biserica din sat.

Și tot cu ajutorul lui ta-su terminași profesionala și îți luași diploma de tractorist. De-acolo începuși să faci avere.

Măria nu-ți ieșea din vorbă, își vedea de casă, de tine și de gospodărie.

N-ați avut copii. Duseși vorba în sat că muierea ți-i stearpă, dar ne-a zis Gina, asistenta, că tu ești defect. Așa scria în hârtiile alea de la analizele ce le făcurăți la București.

Când veni inundația aia mare, stătuși în casă. La tine, sus, la etaj, nu ajungea apa. Măria a pus umărul la muncă leit ca un bărbat, să nu te faci de rușine. Ne zise că ai ceva la coloană și că făcuși gălbinare.

Cu o zi înainte te îmbătaseși mangă la cârciuma lui Lae. N-aveai nici pe dracu’.

Pe la 40 te apucași de facultate. Și să termini și liceul. Cum dracu’ vine asta, nu știu. Dar după vreo trei ani ne puseși la fiecare în gard diploma ta de facultate, de crezurăm că sunt citații de colectivizare.

Muierea și-a vândut cerceii și brățările de aur lăsate de mă-sa ca să-ți plătească ție, vezi Doamne, studiile.

Ce dracu’ făcuși, Vasile, cu școala aia?

Te duseși să dai concurs sau examen, cum se cheamă alea, să te angajeze contabil în locul soacră-tii. Dacă nu-ți curgea nasul pe foaie, dădeai lucrarea albă.

De rușinea nevesti-tii îți mai trecurăm cu vederea una, alta.

Și când îl duseși pe Costel, căluțul bătrân ce te slujise atâția ani, la abator. Cu banii luați pe el îți luași două sticle de spirtoase din alea scumpe.

Dar ce avusesi și cu Negruțul, cățelul ce-l aveai de la nuntă și pe care Măria îl iubea ca pe un copil?

Vrusesi să-i ia viața veterinaru’, că avea, săracu’, o zgaibă la o labă și tu n-aveai bani de dat să-l faci bine.

Bine că Gheorghiță are suflet mare și l-a pitit de tine, iar acum câinele e bine-mersi în ograda lui Veta a lu’ Știrbu, unchiul Măriei. Îl vede femeia pe furiș, doar-doar să nu te supere.

La nunți și botezuri nu calci, că cică tu n-ai copii de însurat și măritat. La morți nu te duci, că cică te deranjează jalea.

Cui i-o plăcea, Vasile, jalea?

Dar tot învățași ceva la școala aia: să umbli pe internet.

Și găsisi tu, acum vreo doi ani, pe una pe acolo, de ne-o arătai la toți pe stradă, să vedem și noi ce comoară te iubește.

O vorbeai pe aia de parcă coborâse ca un înger din cer, iar pe nevastă-ta ba că „are țâțele lăsate”, ba că „are curu’ mare”, ba că „n-are față de tine”, ba că…

Și o lăsași la notariat, tot cu acte, cum o luaseși de la primărie.

Femeia a plecat doar cu ce era pe ea și cu lacrima șiroind.

Aflarăm de la miliție că te duseși după aia la București, cică să-ți trăiești, în sfârșit, viața.

Vânduși totul p-acilea. Și casa, și orătăniile, până și hainele nevesti-tii.

Plecași cu teșchereaua plină și cu mintea bramburea.

Cheltuiși în câteva săptămâni toată agoniseala ta și a Măriei de-o viață.

Nici măcar nu te lăsa muierea aia s-o atingi. Cică se ținea fată mare până la nuntă.

Când terminași ultimul sfanț, chemă pe unul să te deie afară din casa ei.

Ai stat ca un câine pribeag vreo două nopți prin Gara de Nord, până ce foamea și frigul te-au întors de unde ai plecat.

La noi.