La douăzeci eram doar prea grăbiți,
Cu gesturi simple, clipe risipite,
Eram cuminți, sfioși și liniștiți,
Ardeam ușor, cu flăcări potolite.

Credeam că totu-i doar o datorie,
Un drum impus, banal și repetat,
În întuneric, fără fantezie,
Un legământ cuminte și-îngustat.

Anii-au curs și timpul ne-a învățat
Că dragostea e artă, nu rutină,
Și-n fiecare clip-am adunat
Un dor ce crește, liber, fără vină.

La cincizeci arde altfel pielea ta,
Mai plin, mai dens, mai cald, cu înțelepciune,
Nu-i zbor grăbit, ci noapte ce ne ia,
Un foc matur, ce mistuie și spune.

Am transformat plăcerea-n ritual,
Iar simplitatea-n tot este pierdută,
Din noaptea noastră facem carnaval,
Și fiecare clipă-i absolută.

Nu e banal, dorința te stârnește,
Iar mintea mea te duce spre sublim,
Iar fantezia arde, contopește,
Și-n flăcări mari arzând ne mistuim.

Acum știm tot, nu-i teamă, nu-i tăcere,
Și jocul nostru curge nesfârșit,
E libertate pură, mângâiere,
Un paradis pe care l-am clădit.

La cincizeci știm că totul e permis,
Orice-am face, suntem împreună,
Trăim doar clipa fără compromis,
Cu gândul liniștit spre cea din urmă.