Lista de cumpărături și umilința bărbatului modern

Dimineață, l-am dus pe fiu-meu la școală și, la întoarcere, m-am oprit la Kaufland să iau ce-mi trimisese nevastă-mea pe listă. Impropriu spus listă, pentru că trăim vremuri în care bărbăția bărbatului modern e ocrotită de tehnologie. Nu mai umbli ca prostu’ cu hârtia mototolită în mână, cum umbla cândva tataie. Azi primești instrucțiuni pe WhatsApp, iar oricine te vede rătăcind printre rafturi cu telefonul în palmă poate crede două lucruri: ori citești ceva foarte important, ori îi scrii amantei. N-are de unde să știe că tu, de fapt, cauți nuci, făină Titan, esență de vanilie și muștar.

Există o solidaritate mută între bărbații care țin într-o mână coșul și în cealaltă telefonul, uitându-se pierduți când la ecran, când la borcane, când la prețurile „reduse”, care par reduse doar pentru cei care au făcut doctoratul în promoții. Ne recunoaștem imediat. Ne vedem unii pe alții și știm. Nu e nevoie să spunem nimic. Privirea aia de om care caută „smântână de gătit, dar nu din aia grasă” spune tot.

Cum face femeia cumpărături și de ce bărbatul copiază

Femeia, în schimb, când intră în supermarket, e în elementul ei. Se mișcă sigură, metodic, cu o claritate care te umilește. Poate concura fără probleme cu orice angajat al magazinului la capitolul „ce găsești unde”. Știe unde e făina, unde s-a mutat orezul, de ce nu mai e bun detergentul ăla pe care îl luai acum doi ani și care iaurt are capacul mai bun, deși toate par identice. Tu, ca bărbat, intri în magazin cu speranță. Ea intră cu hartă mentală.

De aici s-a născut și una dintre cele mai vechi tehnici masculine de supraviețuire domestică: metoda „ia și tu ce ia doamna”. Vrei ulei? Nu te apuci tu să compari aciditate, presare la rece, floarea-soarelui, rapiță și alte belele. Te așezi smerit în fața raftului, aștepți să vină o femeie care pare că știe ce face, urmărești atent ce pune în coș și iei la fel. Așa reduci drastic riscul să vii acasă cu vreo tâmpenie bio, artizanală, în sticlă mată, bună doar să o arunci când nevastă-ta constată că a expirat.

La lapte e și mai clar. Tu vezi un zid întreg de cutii albastre, roșii, verzi, fără lactoză, cu 1,5%, cu 3,5%, cu vitamine, cu promisiuni și vaci desenate pe ambalaj. Pentru tine toate sunt lapte, dar a mea doamnă știe care lapte e bun pentru tort și care merge la crema de zahăr ars. Așa că nu riști. Stai cuminte, apare doamna, vezi ce dracu’ ia ea și, pac, ai pus și tu același lucru în coș. Procedezi la fel și la dero, și la piper, și la folie de aluminiu, și la orice ai pe WhatsApp. Nu e prostie. E inteligență aplicată. În viață trebuie să știi și când să nu improvizezi.

Supermarketul, locul unde oamenii se văd fără decor

Tot pendulând de la un raft la altul, începi să devii un radar social. Supermarketul e unul dintre puținele locuri unde oamenii se arată fără decor. Acolo nu mai ai filtre, pupitre, monitoare sau vreun colț în care să te mai ascunzi. Acolo ai coș, listă, nervi, buget și viața exact așa cum e ea. În afară de ăia foarte avuți, care probabil au oameni plătiți să le cumpere iaurtul și castraveții, restul ne întâlnim aici. Inginerul, instalatorul, șoferul, profesoara, corporatistul, divorțata, studentul, toți ajungem aproape zilnic cu ochii prin magazinele răsărite ca ciupercile după ploaie: în fața blocului, în spatele blocului, la 100 de metri mai în stânga, la încă 50 mai în dreapta.

Babele, adevăratul control de calitate din magazin

Dar, din toată fauna asta urbană care se perindă printre rafturi, există o categorie aparte: babele. Dumnezeu mi-e martor că știu ce spun. Să fiu al naibii dacă înțeleg ceva. Cât e ziulica de lungă, că e vară, toamnă sau iarnă, exact când vii tu de la muncă, pe la 17:30–18:00, atunci ies și babele la cumpărături. Și nu una, două. Dacă ai avea listele de la secțiile de votare, una nu lipsește chiar atunci de la magazin. Nu e raft, raion sau culoar să nu fie cel puțin două-trei. Și nu stau una în spatele alteia, ci se poziționează tactic, să nu cumva să ai loc să treci pe lângă ele.

Dacă i-ar duce capul mai mult pe șefii ăia de magazin, ar angaja două-trei babe la controlul calității. Nu există un singur produs care să nu fie pipăit, apăsat, tras, întins de cinstitele madame. De la pâine la salam, de la ciuperci la sticlele de ulei, de la orice la orice. Bă, înțeleg să pipăie pâinea, cu toate că e scârbos, dar să zicem că așa verifică dacă e proaspătă sau nu. Dar care e logica să împungi cu degetul sticla de oțet sau cutia cu bere?

Iar după ce le verifică, le încearcă, le probează, le pun la loc și iau alta, pe care nu mai pusese laba o concetățeană. Nici nu mai ai puterea să te cerți cu ele. Le dai cutia cerută jos și îți vezi de treabă.

Doamnele dichisite și rușinea de la raftul cu hârtie igienică

O altă categorie aparte de cumpărători sunt doamnele sau domnișoarele care vin atât de dichisite la „Doi Pași” sau la „Profi”, că ai impresia că urmează să se împreuneze cu vreun mascul pe raftul cu gogoșari sau pe vitrina cu cârnați. Tocuri de 10–15 centimetri, de merg zici că sunt electrocutate, fustă minimalistă, bluză mai decoltată și mai deschisă la sâni decât canalul Hurmuz până acum vreo două luni. Lasă în urmă o dâră de parfum turcesc de-mi aduce aminte de mamaia când tămâia vreun mormânt.

Nu înțelegeam, până de curând, de ce au în coș, aproape mereu, câte o bluză sau altă hăinăreală. Răspunsul îl găsești când le vezi la raionul de hârtie igienică. Dacă ești pe lângă ele și observă asta, se uită cu atâta repulsie la săracele suluri de hârtie, de ai impresia că pe ele tronează vreun șobolan mort de o săptămână. Cum ieși din raza lor vizuală, se uită în stânga, în dreapta, înhață repede un pachet de hârtie igienică aflat la promoție și imediat au grijă să-l ascundă sub haina din coș.

Raionul cu prezervative și lubrifianți, poate cel mai sincer din tot magazinul

Și, nu în cele din urmă, un alt raion interesant e cel cu prezervative și lubrifianți. Pe aici nu prea vezi babe, deși s-o găsi vreuna mai curioasă care crede că lubrifiantul e bun la reumatism sau pentru călcâie. Merită să te uiți la raionul ăsta, vă dau cuvântul meu de onoare.

Unele doamne sau domnișoare, altele decât categoria de mai sus, trec pe acolo cu o viteză de l-ar face invidios pe un pilot de Formula 1. Nu știu cum dracu’ fac, dar la casă, ascunse bine printre sticlele de apă plată sau pâinea cu secară, au cel puțin o duzină de prezervative și vreo două-trei sticluțe de lubrifiant. Au căpătat deprinderi de adevărate ninja. Dacă nu surprinzi exact momentul în care le-au înșfăcat de pe raft, nici nu-ți dai seama de unde au apărut.

Tot în raionul ăla mai apare și o anumită tipologie de bărbați: fie unii trecuți de prima tinerețe, cu chelie, burtică și față de sfeclă de zahăr, fie unii pe la 25–30 de ani, slabi la lupta de clasă, încă plini de coșurile pe care le păstrează din adolescență și cu niște mutre de-ți vine să-i iei la palme. Ăștia nu se grăbesc. Iau produs cu produs, cutie de prezervative cu cutie, doar-doar i-o observa careva că sunt și ei, până la urmă, pe piață.

Finalul cumpărăturilor și problema care te așteaptă acasă

În final, ajungi la casa de marcat. Ai, bineînțeles, card de fidelitate. De fapt, ai o aplicație cu toate cardurile posibile și imposibile. Plătești și te faci că nu vezi hârtia igienică a duduii care transpiră de rușine la casa de vis-a-vis și că n-o vezi pe ailaltă care îndeasă grăbită produsele de giugiuleală în geantă.

Te oprești la „Sibieni” — sibieni pe naiba, că accent de Ardeal au cam cât am eu accent de Paris —, iei o bucată de parizer de porc, din ăla cum era pe vremuri, pe bune, și îți duci sarsanalele la mașină.

Nevastă-mea se arată încântată de orice am cumpărat sau aș cumpăra, mai aruncă „ce a expirat” — oricum, frigiderele și dulapurile sunt pline, așa că trebuie să le facă loc noilor produse — și viața curge înainte.

Problema mea este că, deși mă duc aproape zilnic la cumpărături, iar frigiderele și dulapurile sunt mereu pline, rar se întâmplă să găsesc ce caut. Orice oală din frigider are capac, orice nu e cratiță e învelit în hârtie netransparentă, așa că mă las păgubaș să tot desfac și să tot caut.

Măcar de-aș ști unde a pus parizerul ăla de porc, din ăla ca pe vremuri.