Doctorul, ChatGPT și pacientul care le știe pe toate
Povestea lui Gheorghe, omul care a întrebat robotul, a ignorat dentistul și a ajuns să dea vina tot pe ChatGPT.
Gheorghe îl cunoaște pe ChatGPT
— Alo, alo, ChatGPT, mă auzi? Aloooo… (Să fiu al dracu’, de când mi-a pus fie-mea de la București drăcia asta pe telefon, e prima dată când vorbesc ca boul cu robotul.) Alooo? ChatGPT, sunt Gheorghe din Putineiu, ăla de pe strada de la gară. Mă auzi? Nu ăla de lângă hoțul de primar, ci ăla care stă lângă Vasile veterinaru’. Mă auzi?
— Te aud, Gheorghe. Spune problema.
— Dar de unde știi că am o problemă? (Al dracu’, ăsta chiar mă vede.)
— Nu știu. Ai scris tu. Continuă.
— De vreo trei zile mă doare o măsea de îmi pleznește capul! Am luat 7 piramidoane și 5 aspirine și degeaba!
— Gheorghe, ai luat prea multe pastile. Nu mai lua nimic acum. Durerea de măsea cere dentist, nu combinații după ureche.
— (Ăsta stă cu geana pe mine! Știam eu că au pus americanii cipuri în apa de la cișmea.) ChatGPT, sunt Gheorghe, recepționezi? Fă-mă bine!
— Nu te urmăresc. Îți spun doar atât: sună un dentist azi. Dacă ai umflătură, febră sau nu poți deschide gura, mergi la Urgențe.
— Păi așa, bă robotule, mă duceam și vorbeam cu vecinu’, veterinaru’. Că am avut un porc pe care la fel îl durea muianul și i-a scos cu un clește măseaua și s-a făcut bine. Dar mi-a luat un milion.
— Nu ești porc, Gheorghe. Nu-ți scoate nimeni măseaua cu cleștele din curte. Mergi la dentist.
— Nici dacă te rog frumos nu mă faci bine?
— Nu. Pot să-ți spun să nu mai iei pastile la grămadă și să mergi la dentist. Atât.
— Bă, da al dracu’ ești! Crede-mă când îți spun că turbez de durere. Am niște analize făcute acum doi ani la Alexandria. Stai să vorbesc cu fie-mea, să-mi spună cum să ți le trimit… Hai că am reușit. Le vezi?
— Nu le văd. Și analizele de acum doi ani nu explică măseaua de azi.
— Bă, ești mai prost ca Maricica Sandrilău.
— Jignirile nu ajută. Ai o durere dentară puternică și ai luat prea multe pastile. Sună dentistul.
— Deci nu-mi dai nimic?
— Nu-ți recomand medicamente pe nevăzute, mai ales după ce ai luat deja 7 piramidoane și 5 aspirine.
— O să-ți sparg botul când vin la tine, la Musk ăla…
— Nu pot continua dacă mă ameninți. Pentru durerea de măsea: oprește automedicația și caută dentist sau Urgențe dacă apar umflătură, febră ori durere mare.
Gheorghe pleacă spre București
Se enervează Gheorghe, înjură robotul, îl amenință pe Musk, mai trec două zile, iar măseaua, în loc să se sperie de autoritatea lui de om de la țară, începe să doară și mai tare, de parcă avea și ea cont pe ChatGPT și citise conversația.
În cele din urmă, pleacă la dispensarul din sat, cu obrazul umflat și cu nervii întinși ca sârma de la vie. Acolo află că dentistul vine de la Alexandria o dată pe lună și tocmai fusese acum vreo patru zile, adică exact cât să-i dea lui Gheorghe sentimentul că universul, medicina, primăria, dispensarul și administrația locală făcuseră ședință specială ca să-l lase pe el cu măseaua în gură, cu durerea în cap și cu dracii umblând liberi prin sânge.
Muscând de durere din aer, din buza de jos și, la un moment dat, aproape din gardul de pe marginea drumului, pune omul vreo treizeci de ouă într-o traistă, două borcane de carne la garniță, își ia șapca aia bună, pe care o purta când mergea la oraș sau la înmormântări și se urcă în tren spre București, la fie-sa.
Ajunge pe la prânz.
În casă era doar nepotul, cu ochii într-un ecran și cu răspunsuri de adolescent care n-are chef nici să trăiască, darămite să vorbească cu tac-su-mare venit din Putineiu cu durere de măsea, carne la borcan și o traistă care mirosea a ouă, a tren și a disperare rurală.
Gheorghe o sună pe fie-sa. Fata, prinsă la serviciu la un privat care vinde termopane și vorbește toată ziua cu oameni convinși că geamul tripan le rezolvă viața, îi spune să caute pe internet un cabinet mai aproape de locuință, că dimineața următoare îl duce ea acolo.
Caută Gheorghe.
Nu chiar singur, că nepotul îi arată de două ori unde să apese, oftează de parcă ducea pe umeri digitalizarea României și apoi îl lasă în pace. Dar Gheorghe se descurcă, fiindcă de anul trecut știa el cum stă treaba cu hărțile de la Google, după ce căutase o cârciumă în București și ajunsese la un salon de epilat definitiv, unde intrase convins că e „La Trei Cocoși” și ieșise urmărit de două fete care râdeau de el până la colț.
Găsește un cabinet la vreo cinci sute de metri de casa fie-sii și sună.
Programarea la Ava Smile
— Bună ziua, cabinetul de dentiști?
— Bună ziua, ați sunat la Ava Smile. Cu ce vă putem ajuta?
— Mă doare o măsea. ChatGPT-ul mi-a zis să sun la dumneavoastră.
— Doriți o programare pentru un consult stomatologic?
— Bă, doamnă, eu vreau să-mi scoateți măseaua aia și să mă duc acasă, că am un vițel abia fătat și treizeci și nouă de găini. Nu pot să stau la capitală după o măsea ca după moștenire.
— Domnule, cum vă numiți?
— Gheorghe din Putineiu, ăla care stă lângă Vasile veterinaru’.
— Domnule Gheorghe, când puteți veni?
— Când vine fie-mea de la serviciu, că lucrează la unul la privat, care vinde termopane și o ține acolo de parcă montează geamuri la Casa Poporului.
— Am nevoie să știu ora, ca să vă pot programa.
— Hai, mă, doamnă, lăsați-mă cu prostiile astea. Vă aduc niște ouă bune de țară și mă băgați și pe mine printre oameni.
— Domnule Gheorghe, vă rog să-mi spuneți când puteți ajunge.
— Mâine, pe la șase, se poate?
— Noi deschidem la opt.
— Dar ce, dragă, e vreuna borțoasă acolo de începeți așa târziu? La noi, la magazinul de lângă statuia lui Tudorică Dorobanțu, deschid la șase, că vin navetiștii pentru combinat.
— Vă rugăm frumos să păstrați un limbaj decent.
— Bine, bre, vin la opt la matale. Dar cât mă costă? Că lu’ Marinel, poștașul, i-a luat un hoț de doctor trei milioane la Zimnicea ca să-i repare mutra.
— Întâi trebuie să vă vadă doamna doctor, apoi discutați cu dânsa. Prețurile sunt afișate și pe site.
— Să știți, doamnă, că pe mine nu mă fraieriți. Eu întreb și pe ChatGPT, și ăsta nu minte.
— Vă așteptăm mâine la ora opt.
— Mă așteptați, dar să nu-mi puneți acolo prețuri de București, că eu nu vin să-mi faceți măsea de aur, vin să-mi scoateți dracul din cap.
— Domnule Gheorghe, mâine la opt. Vă rog să nu mai luați medicamente fără recomandare.
— Asta mi-a zis și robotul.
— Și bine v-a zis.
— Aha. Deci sunteți vorbiți.
— Nu, domnule. Suntem doar de acord că trebuie să vă vadă un medic.
— Bine, bine. Vin mâine. Dar dacă mă puneți să completez hârtii multe, să știți că mă ridic și plec.
— Aveți nevoie doar de buletin.
— Buletin am. Dinți mai vedem mâine câți mai am.
Noaptea în care Gheorghe devine specialist
Închide Gheorghe telefonul și rămâne câteva secunde cu aparatul în mână, uitându-se la el ca la un animal care nu știe dacă l-a mușcat sau l-a ajutat. Pe urmă se uită spre nepot.
— Auzi, mă, ăștia de la Ava Smile sunt pe bune sau e vreo șmecherie de București?
Nepotul ridică ochii din telefon cu oboseala aia specială a generației care s-a născut direct plictisită.
— Tataie, e cabinet stomatologic. Te duci, te vede doctorul, îți spune ce ai.
— Și dacă îmi spune că trebuie să-mi scoată două?
— Atunci probabil trebuie să-ți scoată două.
— Bă, voi ăștia tineri sunteți foarte ușor de prostit. Vă zice unul în halat ceva și gata, scoateți cardul.
— Tataie, tu ai luat 7 piramidoane și 5 aspirine.
— Pentru că mă durea.
— Exact.
— Și ce voiai să fac? Să stau așa, ca prostul?
Nepotul se uită la el lung.
— Asta ai făcut.
Gheorghe îl privește o clipă, cu respectul rănit al omului care simte că i s-a spus adevărul prea devreme în zi.
— Bă, vezi că eu încă pot să-ți dau una după ceafă, chiar dacă mă doare măseaua. Tu vezi-ți de telefonul tău.
Și seara trece așa, cu Gheorghe plimbându-se prin casă, ținându-se de falcă, pufnind, bodogănind, căutând pe ChatGPT „cât costă scos măsea București”, „se poate scoate măsea fără anestezie”, „cât ține durerea de măsea dacă nu te duci la dentist” și, la un moment dat, „Ava Smile păreri reale nu minciuni”.
Seara vine fata de la muncă și îl găsește pe ta-su înjurând de la Ana la Caiafa, de la Trump la Iliescu, de la apa de la chiuvetă la cipurile din brânza de bivoliță adusă de la olandezi, de parcă întreaga planetă făcuse front comun împotriva măselei lui.
De durere nu putea să mănânce, nu a închis ochii toată noaptea și a stat Gheorghe de vorbă cu ChatGPT până când, dacă programul ar fi avut suflet, ar fi cerut transfer pe alt server. Șapte ore de întrebări despre dureri, măsele, diagnostice posibile, cât costă, cât e cu anestezie, cât e fără anestezie, dacă acul e lung sau scurt, câți clești există, câți oameni au murit pe scaunul de dentist, ce înseamnă apex, ce înseamnă obturație, ce înseamnă halitoză, de ce se face radiografie și dacă e normal ca un om să simtă că-i bate inima direct în gingie.
Pe la șase dimineața, Gheorghe era tobă de stomatologie.
Avea în cap obturații, ortodonție, halitoză, parodontologie, planuri de tratament, radiografii, apexuri, molari, premolari, nervi, canale și tot felul de cuvinte pe care nu le înțelegea, dar pe care era gata să le folosească agresiv, cu încrederea omului care a dormit trei minute și a citit internetul șapte ore.
Consultul stomatologic
Pe la șapte, fie-sa îl lasă la parterul clinicii. Nu că începuse programul, ci fiindcă nu știa cum să scape de el mai repede și, între un tată cu măsea umflată și o zi de muncă la termopane, termopanele păreau partea mai liniștită a vieții.
Îi dă și o gumă de mestecat, să nu se facă de râs la doamna doctor, deși Gheorghe nu se spăla pe dinți din principiu. Zicea că pasta de dinți au inventat-o chinezii ca să stoarcă oamenii de bani și să construiască bombe atomice cu banii fraierilor. Avea omul o teorie pentru orice, fiindcă prostul complet nu se mulțumește să fie prost într-un singur domeniu; el trebuie să acopere medicina, geopolitica, igiena dentară, economia mondială și industria produselor de baie.
Se învârte aproape două ceasuri pe lângă clinică, dar nu se îndepărtează prea mult, să nu-i ia altul locul în față. Citește reclamele luminoase și mai bagă câte un „Cristosul mă-sii de hoți”. Mai vede vreo mașină care vine în viteză și îi enumeră originile mamei în contexte nu tocmai poetice. Mai dă cu o piatră după un câine care lătra „a prost”. Mai verifică o dată ușa, programul, clanța, firma, interfonul, geamul, ca un inspector trimis de Dumnezeu să constate că Bucureștiul începe ziua târziu și fură poporul metodic.
Pe la nouă apare o cucoană, apoi alta. Gheorghe, plin de draci, le arată ceasul și le spune că pe vremea când era el tânăr, dacă întârzia o singură secundă, îl dădea șeful de CAP afară. Mințea de înghețau apele, fiindcă pe vremea aia întârziase la muncă și când locuia la trei case de punctul de întâlnire, dar era bine să se arate supărat, că poate îi scădea la preț dentista.
Intră în cabinet, e invitat pe scaunul stomatologic, iar doamna doctor își pune halatul și mănușile. Gheorghe se tot uită mirat la ecranul din fața lui, care îi filma dinții.
(Mă, ai dracu’ americanii ăștia.)
E invitat să deschidă gura și, în secunda aia, doamna doctor se albește la față, iar mușcata de pe fereastră dă să iasă singură prin geam.
Profesionistă, doamna doctor înghite în sec, se uită atent în gura lui Gheorghe și îi spune că trebuie să coboare un etaj, ca să-și facă o radiografie dentară.
— Mă, doamnă, dau banii de pomană. Vă spun eu ce am: o carie dentară cu abces și acid de particule cu fluor lipsă și puțină pancreatită cu…
De oboseală, de durere și cu capul plin de ce citise pe ChatGPT, înșira Gheorghe toți termenii pe care îi prinsese în tărtăcuța lui, amestecând stomatologia cu digestia, cu fizica particulelor, cu agricultura și cu tot ce mai găsise prin răspunsurile robotului.
— Scoateți-o dracu’ de măsea și nu mă mai trimiteți să mă jupuiți de bani.
Doamna doctor se ține tare și îi spune că nu scoate un organ sănătos fără să vadă exact ce se întâmplă acolo.
Când a auzit de „organ”, Gheorghe a strâns picioarele îngrijorat.
Radiografia și fuga
Coboară la radiologie, își face poza în gură, iar când e pus să plătească, mai că îi trece durerea de dinți.
— Chem miliția! N-am mai fost furat așa în toată viața mea! Mi-ați făcut o poză în gură, nu mi-ați dat să mănânc o lună!
Se calmează cu chiu, cu vai, intră la baie, scoate telefonul și întreabă iar ChatGPT: „prețuri poze în gură București”. Vede acolo o grămadă de termeni de care n-avea habar, caută cum se numește radiografia, se uită pe ce scrie pe hârtie, își dă seama că, în mare, ăla cam era prețul peste tot în București, mai bagă doi Dumnezei și un Sfânt Vasile, apoi plătește cu mâna tremurândă și urcă iar la dentistă.
Deja avea o privire plină de ură la adresa doctoriței care îl trimisese să se pozeze în gură, iar ca să nu mai pice de fraier încă o dată, trage cu ochiul la foaia cu prețurile afișate la recepție.
Bătaie de joc curată.
O extracție pleca de la mai mult decât plătea el într-o săptămână la birt pe țuica lui Ion Banditu, cum i se spunea în sat.
Se uită doctorița la radiografie și îi spune că măseaua poate fi salvată, dar trebuie făcut un plan de tratament.
Când aude de plan, cuvânt pe care îl citise pe ChatGPT și care deja îi mirosea a rate, card, semnătură și jecmăneală bucureșteană, cu gândul la lista de prețuri de pe tejghea și cu amintirea banilor dați pe poza din gură încă proaspătă ca o rană, Gheorghe cere voie să se ducă la WC.
Și tulea la gară.
Nu avea el chef să-l lase doctorița aia hoață fără bani de pariuri pe o săptămână sau fără țuică la bodega lui Ion Banditu.
Veterinarul tot doctor e
Până la urmă, ce mi-e porc, ce mi-e om.
Cum îl scăpase Vasile pe Ghiță al lui de durere de dinți cu un milion, așa o să-l scape și pe el. Ce mai e un milion în ziua de azi, când la București îți iau banii și ca să-ți facă poză în gură?
Ajunge Gheorghe la Putineiu, bagă trei sute de tescovină, ca să prindă curaj, își ia inima în dinți, atât cât mai putea cu dinții ăia, și pleacă la veterinar.
Bine că îl prinde și pe Vasile destul de vesel, că altfel poate omul mai avea o urmă de minte.
Îl convinge repede.
— Mi-a spus ChatGPT că veterinarul tot doctor e.
Asta nu-i spusese ChatGPT niciodată, dar Gheorghe învățase deja mecanismul: dacă bagi un nume mare lângă o prostie mică, prostia pare mai respectabilă. Nu contează ce ți-a spus cu adevărat, contează ce poți pretinde că ți-a spus, ca să nu mai pari singurul bou din încăpere.
Și trec la treabă.
Caută Vasile un clește cât o zi de post, apucă sănătos de falca lui Gheorghe și trage cu nădejde, cu tescovina în sânge, cu experiența porcului în spate și cu acea încredere tâmpă pe care numai doi oameni suficient de beți o pot avea când fac o operație care cere lumină, anestezie, sterilizare și, în general, altă specie de creier.
Fir-ai al dracu’ de ChatGPT
De două săptămâni stă acum Gheorghe în spital, la București.
Abia a scăpat de perfuzii și poate chiar să bea apă cu paiul. N-au să uite locuitorii din Putineiu urletul ăla până în ziua morții. Nici în ziua de Ignat, dacă toți porcii sacrificați gospodărește și-ar fi unit grohăitul într-un cor al disperării, nu ar fi ajuns la un sfert din decibelii scoși de Gheorghe când veterinarul i-a nenorocit falca.
I-a spus fie-sa că reconstrucția mandibulei și a obrazului o să-l coste cam cât avea bugetul pe zece ani la Ion Banditu.
Era seară, în salon mirosea a spital, a supă fără gust și a om care pierduse o luptă cu propria prostie. Gheorghe stătea în pat, cu falca bandajată, cu paiul lângă el, cu ochii în tavan și cu gândul la nemurirea sufletului.
El ține minte doar că trebuie să dea vina pe cineva.
Și, după câteva minute de cugetare profundă, cât îi permitea bandajul și restul de tescovină uscată din amintire, Gheorghe trase concluzia vieții lui medicale:
„Fir-ai al dracu’ de ChatGPT!”
Descoperă mai multe la Doar cuvinte...
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
One Comment