Satul, Marița și pirostriile

Gică se ținea cu Marița de vreo 17 ani. Se luaseră la primărie, că de biserică și nuntă nu avuseseră bani.

Asta era focul lu’ Veta, mama Mariței: că fie-sa nu-și pusese pirostriile pe cap și că gura lumii îl convinsese pe taica Aristide, popa din sat, s-o scoată de la vânzarea de lumânări.

O tot bătea la cap pe fie-sa de ani buni:

— Du-te, maică, la altar și puneți-vă pirostriile pe cap, că trăiești în păcat cu boul ăsta. Crăpa-i-ar ochii de zgârcit! Că de rachiu are bani, dar să te facă și pe tine femeie la casa ta nu are.

Azi așa, mâine așa, a început Marița să creadă că porțile iadului o așteaptă cu brațele deschise, că fusese prihănită fără să dea ture în jurul mesei din biserică.

Degeaba încerca Gică să-i spună că nici măcar nu aveau bani să pună porumbul pe terenul lăsat moștenire de taică-su. Femeia o ținea sus și tare că vrea la popă.

Se certau ca chiorii seară de seară și, după un timp, învățată de mă-sa, Marița a spus stop obligațiilor conjugale.

A trecut o lună. Încă una. Și… nimic.

Dormeau amândoi în același pat, dar femeia devenise complet insensibilă la orice încerca „boul” să facă.

Telefonul

Când văzu cum stă treaba, bărbatul începu să caute răspunsuri pe la bodega lui Nae Ciupitu, poate, poate o aduce pe nevastă-sa pe drumul cel bun.

— Bă, Gică, zise unul mai din capul satului, o fi deocheată. Că așa am pățit și eu cu o vacă de-a mea. Nu voia, a dracu’, să mai dea lapte. Dă-i cu agheasmă pe la unu noaptea, că așa mi-a zis mie vrăjitoarea aia chioară care șade lângă Mărăcine a lu’ Lae.

— Păi la tine a mers?

— Nu. Dar poate merge la a ta.

Vasile, care o ținea pe Maria lu’ tanti Frusina, își dădea și el cu părerea:

— Eu zic să pui trei boabe de grâu încolțit într-o apă neîncepută și să-i dai să bea pe burta goală în fiecare marți și joi.

Altul îi propunea să-i pună în ciorbă corcodușe pisate și frunze de dud.

Fiecare își dădea cu părerea, până când Nae, patronul birtului, îi dădu ideea salvatoare:

— Bă, Gică, nu mai asculta la proștii ăștia. Vezi că au făcut americanii un telefon care-ți răspunde la orice întrebare. Hai să-ți arăt!

Scoase Nae telefonul mobil, apăsă pe iconița ChatGPT, se deschise aplicația și scrise:

Trec câteva secunde și apare răspunsul:

Se uita Gică crucit la ce scria telefonul.

— De unde dracu știa aparatul ăla de mine și de Marița?

Nae îi explică că „americanii știu tot și au ochi peste tot” și că bine ar fi să asculte ce i-a zis în mesajul ăla salvator.

Și-a notat amărâtul tot ce era pe ecran și s-a pus la masă cu o țuică în față să-și facă un plan.

De discutat, discutase cu ea două luni și degeaba. Să organizeze o nuntă, modestă sau nemodestă, n-avea cu ce. De gătit, gătea soacră-sa. Gesturi romantice făcuse: îi luase niște mărgele din târg și o pereche de cercei cu steluțe și tot degeaba.

Mai rămânea doar chestia cu sex-shop-ul, dar habar n-avea ce înseamnă. Prima parte o înțelegea. Shopul era o necunoscută.

Drumul la București

Când să închidă bodega, s-a dus la Nae să întrebe încă o dată „pe americani” care e treaba cu chestia cu sexul și cu shopul.

Nae scrise iar.

Răspunsul veni imediat:

— Nae, ce-a zis?

Nae ridică ochii din telefon.

— Zice că e un magazin pentru oameni însurați.

Gică mai stătu puțin pe gânduri.

— Și dacă intri, trebuie să cumperi musai ceva?

Nae mai citi o dată.

— Zice că nu.

— Dă-i, mă, dracu pe bucureșteni! Acum doi ani am fost cu Ion Tractoristu’ să-și ia un lanț la drujbă la un magazin d-ăla mare de-al lor, Dedeman. N-am plecat până n-am dat trei sute de lei pe niște prostii. Hai că văd eu!

Și plecă Gică spre casă.

Marița dormea, iar el se gândea cum să rezolve problema.

Mai trecură vreo două săptămâni și Gică simțea că-i pleznesc ochii în cap. Stătea lângă muiere ca ursul lângă miere și murea de foame.

Vineri seara, după ce s-a uitat la „Românii au talent”, pe la miezul nopții, se hotărî.

La prima oră luă rata de cinci către gară, personalul și apoi acceleratul de București.

Pe la patru după-amiaza era în Gara de Nord.

Ieși din gară, se uită în stânga și-n dreapta: nimic. În jur doar magazine cu toate tâmpeniile, mai puțin din ăla cu sex și shop.

Opri o doamnă pe stradă și o întrebă unde găsește magazinul pe care-l caută.

Femeia se făcu că nu-l aude și-și văzu de drum.

Până la urmă, un tinerel care aștepta în stație, distrat de ce avea în fața ochilor, îl lămuri:

— Mă, tataie, după cum te văd, n-ai bani de taxi sau Uber. O iei drept înainte, mergi vreo doi kilometri și când vezi o intersecție mare faci la dreapta. Mai mergi încă vreo doi kilometri și pe stânga vezi AFI. Intri acolo și te-o mai îndruma cineva.

Omul mulțumi, o luă gospodărește la drum cum îi spusese tânărul, se mai încurcă puțin, dar pe seară ajunse la intrarea în AFI.

Nădușit de atâta mers, întrebă o femeie care vindea cafea și suc unde e sex și shopul.

Aceeași privire amuzată.

De data asta însă, femeia îi explică unde este.

Și uite-așa ajunse Gică din Căcăieni la ușa roșie a sex-shopului…

Sex și shopul

Când intră în magazin, văzu la tejghea o fătucă de vreo 20-22 de ani, tatuată toată, cu cercei în nas și în sprâncene.

— Sărut mâna, domniță. Aici e sex și shopul?

Femeia, șocată, îngână că da.

— Dați-mi ceva pentru Marița, că nu știu ce să mă mai fac cu ea.

Și începu să-i explice, pe îndelete, prin ce trece cu nevastă-sa, cu biserica, cu refuzurile și că… nu mai poate așa.

Între timp, un domn, cam de vârsta lui, intrase în magazin și asculta, chinuindu-se să nu izbucnească în râs, pățaniile bietului Gică.

— Și cu ce vrei, bre, să te ajutăm?

— Păi nu știu. Așa a zis telefonul ăla american al lui Nae, să vin aici s-o împac pe muiere.

— Domnule, mata știi unde ești?

— Hai, mă, fătuco, că n-oi fi tu mai deșteaptă decât americanii ăia.

Și, în timp ce se uita supărat la femeie, începu Gică să se belească prin jur.

Doamne-ferește!

Își făcea cruci largi și cu stânga, și cu dreapta, și cu limba în gură.

Începea să înțeleagă zâmbetul tuturor când îi întreba cum să ajungă la magazin.

Atâta rușine nu mai simțise de când dăduse o bășină la nunta lu’ vară-sa, de s-a speriat nașa mare că-i crapă inima, crezând că au aruncat unii o bombă.

Tipul care intrase mai devreme, observând șocul lui Gică și dându-și seama de situație, îi sări în ajutor.

— Domnișoară, dânsul e un om simplu care dorește un mic amuzament conjugal. Hai, bade, revino-ți, că doar nu s-a oprit pământul.

Gică îl privea recunoscător pe omul acela și căuta cu ochii ușa, să iasă mai repede.

— Mă, neică, dacă tot ai ajuns până aici, ia-ți ceva, să nu pleci cu mâna goală. Câți bani ai la mata?

— Vreo 60 de franci și mai am 30 să mă întorc acasă, răspunse țăranul cu o voce sleită.

— Domnișoară, aveți ce să-i dați de 60 de lei?

Femeia se uită prin magazin.

Singurul obiect la prețul ăla era un bici negru, cu vreo trei-patru curelușe, parcă de piele.

— Îl am pe ăsta. E la ofertă.

Domnul se uită ba la Gică, ba la vânzătoare, ba la vitrine și spuse:

— Dați-i și o minibaghetă din aia. O plătesc eu.

— Bogdaproste! îngână Gică, care habar n-avea ce e aia minibaghetă. Auzise de așa ceva doar la băcănie, când cumpăra pâine uscată pentru porci.

Îi împachetă femeia biciul și cutia cu minibagheta. Gică luă sacoșa, mai dădu un „bogdaproste” domnului și o zbughi pe ușă afară din magazin.

Sacoșa cu nenorociri

Mergea rușinat spre gară, înjurând americanii cu ChatGPT-ul lor.

Dacă îl văzuse careva din Căcăieni?

Dacă o să-l dea bucureștenii la telejurnal?

Dacă…

Cu gândul ăsta se urcă în tren și plecă spre casă.

Ajunse spre dimineață.

De rușine nu închisese ochii toată noaptea.

Nu știa ce să facă cu sacoșa aia, de parcă îi ardea mâna.

O ascunse în dulapul din magazie, în spatele sacului cu tărâțe.

Mărița se trezise și abia îl băga în seamă.

La fel și mă-sa.

Umblau prin casă de parcă el nici nu exista.

Nici nu-l întrebaseră unde fusese.

Au trecut vreo trei-patru zile.

Gică nu mai călcase pe la cârciumă de teamă să nu-l întrebe ăia cum e la sex și shop.

Se întorcea cu gândurile lui de la prășit și se întreba cum dracu’ să scape de sacoșa aia cu nenorocirile alea din București.

Când ajunse acasă, era să-i sară ochii din orbite.

Pe masa din odaia mare era sacoșa lui.

O găsise soacră-sa când căuta grăunțe pentru găini.

— Ce dracu-s astea, Gică?

Omul crezu că acolo își dă sufletul.

— Păi… biciul ăla e să gonim dihorii din cotețul puilor. Știți și voi… ne-au luat doi asta-vară, zise bărbatul, alb la față.

— Dar în cutia aia ce e?

În clipa aia ar fi vrut Gică să-i cadă cerul în cap.

Se gândea la tot ce văzuse prin magazinul din București și se și vedea făcut de râsul satului.

În timp ce soacră-sa se chinuia să deschidă cutia, omul se gândea ce e mai bine: să plece la muncă în cel mai îndepărtat colț al pământului sau să se călugărească în capătul celălalt al țării.

Mixerul de la oraș

Când reuși să deschidă cutia, Veta scoase din ea ceva ca un stilou chinezesc, cu un capac puțin mai gros, și o micuță telecomandă.

— Asta ce, Doamne-ferește, mai e?

Și, în timp ce vorbea, începu să apese pe butoane.

Dintr-odată, capacul „stiloului” începu să se învârtă ca un nebun.

Lui Gică îi veni o idee cât toată existența lui.

— Păi, mamă-soacră, de ani de zile mă tot bați la cap să-ți iau și lu’ mata un mixer d-ăla ca la oraș, să nu mai dai din mână o jumătate de oră când amesteci în albușuri sau când freci fasolea. Asta e un amestecător din ăla șmecher, să nu mai muncești matale.

Veta ținea în mână drăcia aia mică, ce vibra de parcă voia să-i scape dintre degete, și-i spuse ginerelui:

— Mulțumesc, mamă, dar nu puteai să iei unul mai mare?

Până să răspundă omul, femeia băgă drăcia aia în strachina în care tocmai copsese câteva vinete și se apucă să le amestece.

Zburau bucățele de vinete pe toți pereții.

— Aoleo, maică, ce aparat! Mâine iei trenul de București și mai cumperi două: unul pentru tușa Florea și altul pentru tanti Marcela, că sunt săracele bătrâne și se chinuie toată ziua cu linguroiul în castroane.