Parcul, bosorogul și SUV-ul
Căldură mare
Duminică, spre seară. Căldură de te topești. Ieși cu ăla mic în parc. Băncile din jurul fântânii arteziene sunt foarte apropiate. Te pui și tu pe una pe care o găsești liberă și începi să butonezi telefonul în timp ce copilul se joacă.
Auzi un scrâșnet de roți de mașină și vezi ditamai SUV-ul parcând chiar la intrarea în parc, pe tot trotuarul și cu roțile din față pe trecerea de pietoni. Coboară un el și o ea, cam la 30 de ani și un băiețel cam de vreo 9-10 ani. Copilul se urcă pe bicicleta coborâtă din portbagaj și o ia la goană prin parc. Ăia doi se așază chiar pe banca din stânga, nici la un metru de a mea.
Nu trec nici 5 minute și apare un bunic cu nepotul. Puradelul dispare la joacă, iar tataie se uită după un loc liber și se așază pe banca celor doi.
— Nu vezi, domne, că e ocupată?
— Mă, tată, e ditamai banca. Avem loc cu toții.
Ce e drept, toate băncile erau full; pe a mea se așezaseră două babe care tot sporovăiau despre prețurile aspirinei la Bebe Tei și la Catena.
— Bre, n-auzi?! Vorbesc și eu cu nevastă-mea de ale noastre, iar matale du-te și caută alt loc, că parcul e mare.
Moșulică nu se dă dus. Scoate din buzunar o țigară și începe să fumeze. Ăia cu SUV-ul își aprind și ei, nervoși, câte o țigară.
— Florine, stai liniștit. Nu vezi că e nesimțit? Îl caută moartea acasă și pe el l-a apucat dorul de parc.
Cucoana vorbea destul de tare ca să audă nu numai nenea de lângă ei, ci și ceilalți de pe băncile din jur.
Florin se uită nervos la tataie și dă un bobârnac chiștocului din mână, peste capul a doi copii, exact în fântâna arteziană.
— Bine, mă, puiuț, nu-mi pun eu capul cu toți comuniștii ăștia. Că din cauza lor o ducem cum o ducem. Ăștia n-ar trebui nici să aibă voie să voteze.
„Comunistul” nu zice nimic.
Babele de lângă mine încep să se vaite de reumatism și gută și pierd câteva minute discuția de pe banca de vis-a-vis.
Apare o mămică cu un cărucior, transpirată toată și înjurând ca la ușa cortului idioții care au parcat mașina pe trotuar, la intrarea în parc, și că a trebuit să iasă cu căruciorul pe carosabil ca să poată ocoli măgăoaia.
M-am întors către tipul care parcase acolo și mă așteptam să-l văd că se ridică și se duce să-și mute mașina.
— Stai, dragă, liniștit, zice puiuțul, că nu i-au picat sandalele dacă a luat-o puțin pe stradă. Ce oameni… Ai auzit-o cum ne înjură?
— Ai dreptate. Și ce față de țărancă proastă avea. Ce țară de căcat!
Noi cu ale noastre
Nenea de lângă ei, în loc să stea naibii pe fundul lui, începe și el:
— Domne, ai dreptate! Chiar că am ajuns într-un mare rahat. Păi ce… pe vremea mea vedeai așa ceva? Venea miliția și făcea ordine imediat. Toată lumea avea case, loc de muncă și nu-ți era frică să ieși pe stradă.
— Bă, tataie, te-a întrebat cineva de vorbă? Abia îți mai târăști bășinile și ne freci la cap cu „pe vremea mea”? Păi să vezi cum e afară. Toți respectă legile, nu există o hârtiuță pe jos, spitalul e spital, școala e școală. Voi ne-ați ținut pe loc 30 de ani.
În timp ce vorbea de respectarea legii, tipul a mai dat un bobârnac unui chiștoc în fântâna arteziană și asculta iritat alte două tipe cu cărucioare care îl bălăcăreau pe „ăla care parcase mașina ca boul la intrarea în parc”.
— Mă, tinere, noi măcar am făcut Casa Poporului și toate blocurile, iar voi nici măcar nu puteți să le întrețineți. Sunteți toți niște derbedei și vreți să aduceți poponarii la copiii noștri. Și sunteți și anticriști și fără Dumnezeu. Te-a văzut mă-ta cu aia pe mâna ta?
Moșul aproape se învinețise de furie. Tipul mai tânăr rămăsese perplex la convulsia verbală a vecinului de bancă. Avea pe braț un tatuaj de la încheietură până la umăr, cu ceva în formă de pui de drac care ieșea dintr-o chestie ca o amforă.
— Pe cine faci, bă, boșorogule, anticrist? Sărăntocul dracu’! Noi vă plătim pensiile alea nesimțite. Tu vorbești de tatuaje? Ia uite, Flori, că și cadavrul ăsta umblător are unul pe braț: „Costel + Frusina = Love. Eforie 1981.” Te cheamă Costel, bre?
Atât i-a trebuit lui tataie. Am auzit timp de 10 minute toate înjurăturile de Hristoși, biserici, sfinți, mamă, mamă-mare posibile.
Cum i se usca gâtul, scotea din sacoșă o sticlă de plastic de jumătate, care împrăștia în jur un miros inconfundabil de țuică de prăștină, își uda gâtul, mai băga o înjurătură, mai lua un gât…
Dacă tânărul arunca chiștoacele în fântâna arteziană, moșul le stingea pe o cutie de lângă el, în care se aflau cărți și reviste puse probabil pentru cei care voiau să aibă ce citi în parc. După ce le stingea, arunca chiștoacele pe jos, cu toate că avea la câțiva centimetri un coș de gunoi.
Babele de lângă mine ascultau siderate cearta celor doi. Au izbucnit, ca la comandă, amândouă, de nu se mai înțelegea una de alta:
— Lasă-l, domne, că nu înțelege nimic. Nu vezi cât de prost crescut este? Păi să vă spun eu: eram prin ’84 la Căciulata. Mă duceam acolo la tratament, că eram telefonistă și aveam probleme cu coloana. Și am dat acolo peste un pierde-vară ca ăsta. M-a lăsat borțoasă și nici acum nu știu cum îl cheamă. Dar Mihăiță al meu nu e prost crescut ca ăsta.
— Ai dreptate, doamnă, (deschide gura și cealaltă). Ăștia toți e hoți, că de unde bani să-și cumpere o mașină ca aia cu care a pus dop la parc?! Că eu muncesc de la 16 ani și abia am bani de pastile. Că era așa bine pe vremea ailaltă…
Moșul înjura, tipul se maimuțărea, babele urlau fiecare cu ce o durea, iar cei din jur își pierdeau, încet-încet, interesul.
— Hai, mă, Florine, să plecăm, că parcă au mutat azilul în parcul ăsta.
Se ridică tipul și tipa, încep să strige după copil și pleacă toți trei spre mașină.
Nu trec două minute și aud la intrarea în parc pe Florin urlând:
— Care mi-ați înțepat, bă, cauciucul?
Dacă ți-a plăcut, citește și…
Descoperă mai multe la Doar cuvinte...
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
