Am plătit un hotel de 5 stele și am primit o noapte de Eforie

Cum se poate duce dracului o minivacanță care părea alegerea sigură, chiar într-un resort de lux din Obzor, atunci când managementul amestecă lumi diferite și se preface că nu vede ce iese.

Se apropie 1 Mai, iar 1 Iunie nu e nici el departe. Mulți caută deja pe Booking sau pe la agențiile de turism oferte pentru minivacanțe de 2-3 zile: prin țară, pe la bulgari sau câte un city-break prin Europa. În altă parte, mai aproape, nu prea ai unde să te duci.

Omul vrea să iasă puțin din rutina zilnică și să stea frumos cu familia, fără mâncare de făcut, fără teme, fără stresul obișnuit. Bine, mai puțin cei care au copil în a VIII-a sau a XII-a, cărora, în perioada asta, nu prea le mai arde de minivacanțe.

City-breakul a început să doară serios la buzunar, că biletele de avion au luat-o razna. În țară, multe locuri sunt deja ocupate sau au niște prețuri de parcă tocmai ai câștigat la loto. Așa că una dintre variantele cele mai căutate rămâne un mic sejur la vecinii noștri din sud, la bulgari.

Și începi să cauți: să aibă piscină interioară pentru copii, neapărat all inclusive, ca să nu mai cari roșii și brânză după tine, și 4 sau 5 stele, că în perioada asta încă mai găsești ceva acceptabil. Oferte sunt destule și, de multe ori, mai omenești decât la noi.

Locul care părea alegerea sigură

Una dintre destinațiile cele mai cunoscute este un resort de 5 stele din Obzor. Îți apare peste tot când cauți o minivacanță la bulgari și, sincer, în anii trecuți chiar părea să-și merite faima. Am fost și noi de câteva ori în anii trecuți și chiar pot spune că resortul era jos pălăria. Curat, luxos, mâncare pentru toate gusturile, băutură bună, camere spațioase. Un fel de hotel turcesc de 5 stele, dar la 4-5 ore de mers cu mașina din București.

În 2022, 2023 și 2024 a fost aproape perfect. De la doamna de la recepție, care te întâmpina de parcă îl vedea pe ta-su întors de pe front, până la micile detalii care fac diferența.

Primele semne că ceva nu mai e în regulă

A venit și 2025. Unde să mergem, dacă nu tot acolo unde ne simțiserăm atât de bine? Exact de 1 Mai. Luat nevasta, copilul, trolerul, Waze-ul și hai la drum. Am stat puțin la pod și în vreo 5 ore eram la recepție.

Ar fi trebuit de atunci să mi se aprindă un bec că ceva nu e în regulă. Domnișoara de la recepție avea o față complet bulversată, iar în fața ei un grup de 6-7 persoane vorbea una peste alta. Când ne-am apropiat, subtitrare pur românească: tipau din toți bojogii că de ce nu au camerele una lângă alta, de ce unii sunt mai în stânga, alții mai în dreapta, de ce nu știu ce.

Era prima dată când auzeam voci ridicate în hotelul ăla, unde în anii trecuți totul mergea aproape perfect. Nu știu cum au rezolvat cu recepționera. Eu ieșisem la o țigară. Când am revenit, dispăruseră.

Ne-am făcut check-inul. Femeia încă nu-și revenise, lucra mecanic, fără urmă de zâmbet. Ne-am cazat și am coborât la masă.

În anii trecuți, pe lângă hotel, ceea ce te izbea era tipul de turiști. Peste 90% români, dar parcă alt fel de români. Nu țipa nimeni. Dacă îi cădea unuia o hârtie din mână, o ridica imediat. Nu vedeai chiștoace pe jos. La bar, omul își lua cât bea. La masă, nu rămâneau mormane de farfurii cu mâncare abandonată. Era o Românie din aia cum am vrea să fie mereu.

Acum însă ceva era schimbat.

Țuica din portbagaj și sacoșa de la Lidl

În timp ce mergeam spre restaurant, se vedea parcarea, unde lăsasem și noi mașina. Tocmai venise o mașină din aia lungă, de 7 locuri, ceva gen Lodgy sau MCV, nu mă pricep. Din ea tot coborau oameni. Vreo 6 adulți și 3-4 copii. Cum au încăput acolo, nu e treaba mea. Dar ce vorbeau se auzea clar:

Și mă întrebam, sincer, la ce naiba le trebuie țuică, croissante, sacoșe de la Lidl și pături într-un hotel care, teoretic, îți oferă tot.

După masă, am ieșit la piscina de afară. De băgat în apă nu se punea problema, era ghețar, dar bătea soarele și mergea să stai liniștit pe șezlong, cu un pahar de vin.

Fănică, soacra și familia care a ocupat piscina

La câteva minute, apar lângă noi trei adulți și un copil, alții decât cei din parcare. Femeile ieșeau instant în evidență. Una avea pe la 60 și ceva de ani, poate chiar mai mult, spre 100 de kile și o figură de ziceai că și în zilele bune tot supărată e. A doua, trecută bine de 40, era copia fidelă a primei, doar puțin mai ușoară. Bărbatul, tot pe la 40, cu chelie, burtă serioasă, picioare subțiri și o mutră de victimă pe care o vezi și zici din prima: „săracul”. Copilul, un băiețel de 10-12 ani, semăna leit cu ta-su.

Doamnele mergeau în față, una lângă alta. La câțiva pași în spate venea băiatul. Și în spatele lui, bărbatul, cu două sacoșe în mâini și o umbrelă sub braț.

Șezlonguri erau o grămadă. Cel puțin 60-70 libere. Noi eram pe rândul al doilea, undeva în dreapta. Pe partea cealaltă stăteau doi îndrăgostiți, liniștiți, cu paharele în față. Din toate locurile posibile, oamenii ăștia s-au așezat fix în fața noastră, pe primul rând.

Aia mai tânără îi spunea celeilalte „mamă”, deci relația era clară. Și a început concertul:

Omul nu mai știa ce să facă. Cu un prosop într-o mână, o șapcă în alta, cu ochii când la nevastă, când la soacră. N-avea cum să nu-ți fie milă de el. L-am ajutat să ridice ceva ce-i căzuse pe jos și, cu chiu, cu vai, a reușit să execute ordinele sub privirea soacrei, gen agent KGB pensionat.

Mama individei nu scotea aproape nimic pe gură. Mormăia ceva și imediat fie-sa îl toca pe amărâtul de Fănică. În cele din urmă s-au așezat. Dar acum i se pusese pata pe copil:

Copilul era la fel de derutat ca ta-su.

Cum se duce dracului tot farmecul unui resort

În fine, s-a făcut puțină liniște. După 5-10 minute, scoate baba dintr-o sacoșă o pungă, din pungă niște roșii, salam și ouă fierte. Se apucă să taie roșiile și să curețe ouăle. Mă uitam cum bucăți de coajă, luate de vânt, ajungeau direct în apa piscinei, care era impecabilă.

Baba s-a pus pe mâncat. Fie-sa a scos o pungă de semințe, din alea cu papagalul albastru pe etichetă. În timp ce comenta despre „nesimțiții” de la hotel, care nu le-au dat sau nu le-au pus nu știu ce în cameră, scuipa coji de ziceai că trage cu Kalașnikovul. Pe jos, în piscină, spre Fănică, dar nu spre mă-sa.

Iar momentul care ne-a gonit definitiv în cameră a fost altul. Baba a terminat de mâncat, s-a ridicat, și-a dat jos de pe ea un fel de șal sau cămașă de noapte, aruncată peste costumul de baie, și, fix cu spatele la mine, la nici un metru, s-a aplecat să caute ceva în sacoșe. Eu m-am nimerit exact atunci să mă uit înainte, spre piscină, și am văzut una dintre imaginile alea care îți taie orice chef de viață, de vacanță și de instinct uman. Nu avea fiu-meu fire de păr în cap câte avea femeia aia în partea din spate.

Am plecat aproape în fugă spre cameră, și de scârbă, și de nervi.

Explicația de la recepție

M-am dus direct la recepție să înțeleg ce se întâmplă cu hotelul în care venisem cu atâta drag de atâtea ori. Altădată, dacă doar punea un puști mâna pe o bere și părea că n-are 18 ani, apăreau imediat doi gealați și rezolvau situația. Acum era totul pe dos. Cozi imense la baruri. Unii abia își luau o băutură și se puneau din nou la coadă. Gălăgie peste tot. Liftul plin de pufarine.

Cu jumătate de gură, domnișoara de la recepție mi-a spus că, din cauza unor probleme la hotelul de lângă resort, aflat în același lanț, oaspeții de acolo au fost mutați aici.

Atunci mi s-au legat lucrurile. Sunt două hoteluri unul lângă altul. Unul de lux, ăsta. Celălalt, ceva mai jos. La unul plăteai de două ori și ceva mai mult decât la celălalt și, evident, așteptările și filtrul de clientelă nu erau aceleași.

Am plecat la bar să-mi iau ceva și m-am întâlnit cu un cunoscut. La câți români erau acolo, era imposibil să nu te vezi cu cineva. Om civilizat, liniștit, mi-a confirmat că el luase cazare la hotelul celălalt și că fusese mutat aici fără să plătească nicio diferență.

M-am mai liniștit puțin. Dacă și el era printre cei mutați, însemna că nu toată lumea venită de acolo era de același soi. Eu doar avusesem norocul prost să dau peste două grupuri mai speciale.

Noaptea în care s-a terminat vacanța

Am mâncat și ne-am urcat în cameră să ne odihnim. În anii trecuți era un mic program până pe la 22:30 și apoi se făcea o liniște de vis. Acum s-a terminat spectacolul pentru copii, s-au mai zbenguit unii pe scenă, lumea a început să plece spre camere, mai puțin un grup de 10-12 inși.

Aveam camera la etajul 1, cu balconul spre terasă. Înainte să ne culcăm, am ieșit puțin afară și i-am văzut cum trag mesele să le unească, cum cară băuturi de la bar și cum unul aduce o boxă portabilă Akai, din aia mare, de aproape un metru.

Am avut o presimțire proastă. Și presimțirea s-a făcut realitate.

De la 23:00 până spre 5:00 dimineața am avut parte de una dintre cele mai cretine nopți din viața mea. Cu ușile închise și cu perna pe cap, auzeam numai Vijelie, Minune, Salam și alți „artiști” din aceeași categorie. În rarele pauze în care căutau altă melodie, se auzeau pahare sparte și urlete de genul:

Dimineața, cu ochii lipiți de somn, m-am dus din nou la recepție și am cerut să vorbesc cu cineva din conducere. O doamnă amabilă mi-a explicat același lucru: își cere scuze, a fost o situație neprevăzută, ne mai așteaptă pe la ei.

Ce rămâne după

Am plecat de acolo cu un gust amar. Genul ăla de gust pe care îl aveam altădată după câte o experiență prin Eforie sau Năvodari.

Așa că mare atenție ce și cum alegeți. Și vă doresc, sincer, să aveți vreme bună și noroc.

P.S. Nu dau numele hotelului, pentru că nu ăsta e scopul textului. La vremea respectivă am lăsat o recenzie publică, iar răspunsul primit a confirmat, în esență, explicația pe care o primisem și la recepție.