— Uite, fă! Uite-o p-aia cu pardesiul ăla bleumarin! Cum n-o vezi? Aia cu moțul roșu în vârful capului. Cum o răbda-o pământul să vină așa la mă-sa, în bătătură? Că mi-a zis mie Relu, ăla șchiopu’, care a ținut-o vreo trei ani pe Măria, fie-sa lu’ țața Florea, care vinde lumânări la biserica părintelui Damian. Da, mă, ăla care cântă de zici că e castrat… Ce-am mai râs la pomenirea lui Arghire, de 40 de zile, de era să-mi pice coliva în groapă… Dar ce ziceam?

— Uitași, fată? De Relu…

— Care Relu?

— Și de aia cu creastă roșie.

— Bate-te-ar focu’! Așa. Și zicea Șchiopu’ că asta e din alea… perverse.

— Adicăterea?

— Ei, fă, nu mai face pe fata mare. Perversă rău! Care face ce făcea Monicuța cu Irinel, de-i deteră și la știri acum câteva luni.

— Poate câțiva ani, Veto. Că parcă te stricași la cap.

— Luni, ani, ce mai contează, Catițo? Dar uitași ce ne-am râs de aia, cu curu’ ei? Trei zile m-am stricat la burtă de la atâta râs.

— Funduleț, Veto, nu cur, că astea de la oraș e delicate. Și ziseși că asta moțata, a lu’ țața Tanța, e perversă?

— Mai încet, Catițo, că ne-aude dracu’ careva și ne dă pe Facebook că ne-am scrântit la diblă. Da, fată, e perversă d-alea rele, de intră și pe telivizor, despuiată toată.

— Pe care telivizor, nebuno? Că eu mă uit cât îi ziulica de mare pe toate posturile ălora și n-am văzut-o, neam.

— Pe tilivizoarele alea plătite, proasto. Alea scumpe, de la București.

— Păi și cum o văzut-o Relu Șchiopu’, că ăla n-a mai plecat nici până la județ de zece ani?

— Mă, da’ înapoiată mai ești. Nu și-a vândut vaca, aia stearpă, de l-a păcălit p-un prost la târg și o dete? Și și-a luat telivizor ca ăia la București. Îl scoate în fața curții în fiecare seară, să se mire proștii.

— Și a văzut-o p-a lu’ țața Tanța că e perversă?

— Da, fă. Mi-a zis că se dezbracă când zice el și face ce îi spune.

— Hai, du-te d-aici!

— Să crăp aici de te-oi minți!

— Și se dezbracă aia așa, ca tuta, doar că îi zice Șchiopu’?

— Na, să vezi!

— Fă, eu nu înțeleg! Aia vine la mă-sa în țoale scumpe, are o mașină cât microbuzu’ lu’ Gelu și își dă cu parfum de pute toată mahalaua trei zile după ce pleacă. Iar Relu nici n-are de pe ce să deie bășini.

— Păi d-aia zic eu că e perversă!

— Că are bani și că ăla n-are?

— Nu, fă, că se despoaie toată.

— Așa, pă degeaba?

— Pă degeaba pă dracu’. Păi nu-ți spusei că vându Relu vaca și trei pogoane de la vie?

— Îmi zișeși doar de vacă.

— Păi dete și trei pogoane, din deal, și mai făcu și un CAR acolo unde lucrează el ca paznic.

— Din deal, din pământul ăla bun?

— Ăla, de i-l lăsase ta-su mare când muri.

— Păi și ce făcu, fă, cu banii? Că se împrumuta, acum două zile, la mine de douăzeci de franci, să-și ieie pâine.

— Păi nu-ți spusei? Îi dă la telivizor.

— Păi nu-l plăti odată, cu banii de pe vacă?

— Fă, da’ proastă ești! Plăti, dar perversa are un post doar al ei. Și acolo intră și dă bani s-o despoaie.

— Cum are un post al ei, ca ProTV-ul?

— Te prinseși, în sfârșit. Da, fată, ca ProTV-ul, doar că ea este și Esca și Gâdea la un loc. Nu mai e nimenea pe postul ei.

— Tu-ți dai seama câtă poală de bani o avea asta, de are un ditamai blocul doar al ei, ca ăia de la TVR? Că l-am văzut la Revoluție cât de mare e.

— Păi are, că e perversă. Cică îi dete Relu zece milioane din alea vechi să se bată cu biciu’ pă spinare, mai acu’ vreo două zile.

— Ce să facă, fă, nebuno?

— Să-și dea cu un gârbaci pe spate.

— Și îi dete zece milioane?

— Zece milioane, întregi.

— Păi și de ce-a pus-o să-și deie cu nuiaua?

— Cică să vadă dacă e perversă. Și a mai pus-o acum vreo săptămână să steie goală pe un divan, cu cracii în sus. Și mai dete zece milioane.

— Păi și cum o găsi tocmai p-asta a lu’ țața Tanța pe telivizorul ei?

— Păi cică îi zise Nicu, ăla ce lucra la brutărie.

— Nicu, ăla chelu’ ce-a vândut toată agoniseala lu’ mă-sa și lu’ ta-su, de zicea lumea că fuma nebunii d-alea din București?

— Ăla. Da’ amu’ nu cred că fuma drăcii d-alea. Cred că și el își bătea joc de perversă până rămase fără bani și se duse, cică, la mănăstire.

— Sărut mâna, tușă Veto! Vezi că ți-am adus medicamentele pentru diabet pentru luna următoare. Și am vorbit și cu medicul de la Floreasca să te mai consulte o dată, de plămâni, de luni într-o săptămână. Te duc și te aduc eu de la spital. Tanti Catițo, am căutat ce m-ai rugat: uite, ți-am luat un costumaș roșu cum îți place lui matale. Te rog să porți și pe cel verde și cel albastru, că ți le-am dat din inimă.

— Măi, fată, să îți dăm banii pe ele, că doar n-o ploua din cer cu bani.

— Să vă dea Dumnezeu zile multe și frumoase.

— Măi, Ioana, parcă ai fi un înger venit pe pământ. Așa ai făcut și când au venit acu’ trei ani șuvoaiele alea de era să ne înghită casele. Ai pus mâna pe lopată și ai muncit la saci de nisip până ai ajuns în spital cu boala de plămâni, zise Veta suspinând.

— Bine că ai dat bani să refacă părintele turla din spate a bisericii, că rămâneam ca păgânii, completă și Catița.