Origini

Bă, tată, ai venit de la Cuca Măcăii și ți-a plăcut școala cât îi place curcii Parisul, iar mă-ta, săraca, a plătit o particulară prin București — și nici pe aia n-ai terminat-o — ca să nu mai tai frunze la câini prin sat și să nu râdă lumea că a crescut ditamai boul degeaba. De ani de zile vinzi dracu’ mai știe ce pe OLX sau prin târguri și zici că ești om de afaceri.

Te-ai însurat tot cu una ca tine, care credea că Biblia e DEX-ul și că Eminescu a fost ori domnitor, ori prezentator la televizor, și, în loc să stați dracului pe curul vostru și s-o lași să ajungă liniștită la menopauză fără să vă înmulțiți inutil, ați făcut și un copil.

Știi proverbul: „Din stejar, stejar răsare, dintr-un prost, un prost mai mare.”

Și lui fiu-tu îi place să dea ochii cu profesorii cum ți-a plăcut și ție, numai că el are un avantaj pe care tu nu l-ai avut: vă are pe voi doi în spate, gata să explicați lumii întregi că nu copilul e problema, ci sistemul, profesorii, programa, societatea, străinii, Musk, Trump sau Iliescu.

Când n-ai ce face

Dar ce pizda mă-tii căutați, de dimineața până seara și uneori până spre unu-două noaptea, pe toate grupurile și paginile de părinți, educație, școli, profesori, mămici, tătici, adolescenți, teme, burse, bullying, psihologie și dezvoltare personală din România?

Nu există grup cu mai mult de cincizeci de membri în care să nu intrați și voi, ba cu numele adevărat, ba cu contul copilului, ba cu unul pe care ai la poză un lup în ceață și scrie „Respect și Onoare”, ba cu altul pe numele mă-tii, care a murit de opt ani, dar comentează zilnic despre programa școlară, decăderea morală și pericolele care pândesc familia tradițională.

Nevastă-ta are și ea vreo trei conturi: unul cu o poză în care se vede mai mult decolteul decât fața, unul intitulat „Mămică implicată” și unul cu flori, îngerași și o descriere care spune „Nu judec pe nimeni, Dumnezeu vede tot”, deși singurul lucru pe care îl face toată ziua e să judece oameni pe care nu i-a văzut în viața ei.

Vă dau administratorii afară și, în loc să vă gândiți că poate, totuși, problema sunteți voi, vă faceți alte conturi, intrați iar, vă dau afară și de acolo, după care apăreți anonimi și începeți cu „Nu vreau să creez polemici, dar…”.

Ba vreți, să vă ia dracu’, pentru asta ați intrat! Să creați polemici, să stricați orice discuție, să mutați orice subiect de la problema reală la obsesiile voastre și să vă dați unul altuia dreptate de pe conturi diferite, până pare că s-a ridicat poporul, când, de fapt, sunteți doar tu, nevastă-ta și un cont fals făcut pe numele mă-tii.

Vă recunoaște lumea după primele două rânduri, fiindcă orice discuție despre educație ajunge la voi, în maximum șapte minute, la vaccinuri, Bruxelles, „pe vremea noastră se făcea școală” și întrebarea dacă nu cumva se încearcă distrugerea identității naționale.

Bă, voi nu mai sunteți utilizatori de Facebook, sunteți igrasia internetului.

Vă șterge omul, vă curăță, vă blochează și, după două zile, apăreți iar în alt colț, cu alt nume, aceeași poză cu tricolorul și aceleași greșeli gramaticale.

Cugetări

Crezi că mor de plăcere ca, la cinci dimineața, când probabil stai pe WC și te-ai gândit că n-ar trebui să suferi singur, să-mi trimiți pe Messenger o imagine cu Moș Crăciun și mesajul „Să aveți o zi binecuvântată”?

E iulie, cercopitecule.

Sau, la nouă, când am treabă de nu mă văd, să-mi trimiți o mâță care-și bea cafeaua, deși nu te cunosc, nu suntem prieteni și singura noastră legătură este că am comentat o dată, acum trei luni, la o postare despre bursele școlare?

Tu ai considerat imediat că între noi s-a legat o prietenie trainică și că, de acum, trebuie să-mi trimiți zilnic urși care dorm, bebeluși care râd, icoane care sclipesc, cafele care se învârt și clipuri cu „cele mai frumoase cinci lecții de viață”.

După aceea apar cugetările alea „celebre”, copiate de dracu’ știe de unde: „Un copil nu are nevoie de note, ci de iubire”, „Profesorul adevărat predă cu sufletul”, „Școala vieții nu dă diplome”.

Normal că nu dă, că altfel aveai și tu una.

Iar dacă tot nu te bagă nimeni în seamă, postezi la unu noaptea un videoclip cu un urs care moțăie și întrebi pe un grup cu două sute de mii de oameni: „Cine nu doarme la ora asta?”

Tu și încă trei nebuni care răspund „prezent” și pun câte o cafea, de parcă tocmai s-a deschis un cenaclu literar pentru oameni care n-au ce face.

Experții

Pe grupurile de educație, însă, devii de-a dreptul periculos, pentru că acolo nu te mulțumești să trimiți cafele și pisici, ci începi să explici tuturor cum stau lucrurile. Profesorilor le explici cum se predă, psihologilor cum se cresc copiii, părinților cum se face educație, ministerului cum trebuie gândită programa, iar dacă cineva folosește un cuvânt pe care nu-l înțelegi, te înfigi în el ca râma-n piatră și scoți prima tâmpenie care-ți trece prin cap.

Măi, animalule, se scrie și se spune „curriculum”, nu „curipulă”!

Nici faptul că într-un manual apare un tată care schimbă un pampers nu înseamnă că s-a prăbușit familia tradițională. Înseamnă doar că omul ăla, spre deosebire de tine, mai pune mâna și prin casă.

Bă, voi intrați până și pe paginile școlilor unde nu învață copilul vostru. Comentați la postările unor licee din alte județe, iar dacă o școală din Botoșani anunță că festivitatea începe la zece în loc de nouă, tu, de la București, scrii „Rușine conducerii!” și „De ce nu se spune adevărul?”.

Ce adevăr, mă? Că începe la zece?

Dacă o pagină postează o fotografie cu niște copii care au plantat copaci, comentezi că mai bine îi învățau matematică, iar când apare a doua zi o fotografie de la olimpiada de matematică, scrii că elevii sunt stresați inutil pentru niște diplome. Dacă au uniforme, strigi „comunism”, dacă nu au uniforme, te plângi că nu mai există disciplină; dacă se dau teme, copiii sunt traumatizați, iar dacă nu se dau, nu se mai face școală.

Bă, tu nu ai o opinie. Ai un tic nervos care scrie comentarii.

Și, pentru că scrisul nu-ți mai ajunge, începi să faci și videoclipuri. Stai în mașină, filmezi de jos, ți se văd trei rânduri de bărbie, lanțul gros cât ăla cu care-și țin oamenii javrele legate și treningul luat din Istanbul cu zece euro, iar în spate se aude nevastă-ta:

Iubire, pe dracu’. Sunteți doi apostoli ai prostiei cu internet nelimitat.

Nevastă-ta, care pare venită direct din schimbul doi de la bordel când merge la festivitatea copilului, cu decolteul până la buric, buze umflate, unghii cât lingurițele și parfum care pătrunde în sală cu cinci minute înaintea ei, intră apoi pe grupurile de mame și le explică femeilor că nu mai au decență, că nu mai știu să fie soții și că generația de azi a pierdut valorile.

Fă, tu nu știi nici parola de la catalogul electronic fără să-l întrebi pe copil, dar ai ajuns să ții cursuri despre feminitate, familie și educație.

Și, cap pătrat, poate o să afli că, într-un videoclip postat de o școală, în timpul imnului cântat în fața copiilor, nu trebuie să scrii în comentarii „Muie Steaua!” doar fiindcă ai văzut în cadru un părinte cu fular cu Dinamo. Era festivitatea de deschidere a anului școlar, nu peluza de la meci.

După ce te înjură lumea, explici că era o glumă și că ceilalți nu mai au simțul umorului.

Ba au, doar că tu nu ești amuzant.

Al meu e „the best”

Și, dacă tot ai deschis gura pe fiecare grup și fiecare pagină, măcar taci când nu înțelegi nimic. Diriginta unui copil despre care ai citit trei rânduri într-o postare nu are neapărat ceva personal cu el doar pentru că i-a pus patru. Profesoara de română nu-l persecută pentru că i-a corectat „s-au dus” scris într-un singur cuvânt. Și nu orice copil este „foarte inteligent, dar nu se adaptează sistemului” pentru că așa scrie mă-sa pe Facebook.

Poate e leneș, poate e prost-crescut, poate n-a învățat sau poate a aflat de acasă că, atunci când nu poate, e mai simplu să spună că ceilalți au ceva cu el.

Dar tu nu întrebi nimic, pentru că întrebările presupun să accepți că s-ar putea să nu știi. Tu dai verdictul. La orice postare despre o notă sub opt intri în comentarii ca DIICOT-ul și scrii:

Normal că nu le-ai lăsa. Tu n-ai lăsat lucrurile așa nici când un magazin ți-a dat restul corect, dar ți s-a părut că vânzătoarea s-a uitat urât.

Așa că începi: cereți lucrarea, cereți baremul, cereți comisie, mergeți la inspectorat, faceți plângere, sunați la televiziuni. Copilul luase șase la un test la care nu scrisese jumătate dintre exerciții, dar pentru tine situația cere intervenția instituțiilor statului.

Știm. N-a știut nimic.

Tu continui cu latura emoțională a copilului și spui că profesoara ar trebui să țină cont de ea.

A ținut. De-aia nu i-a pus doi.

După care apare nevastă-ta de pe contul „Mămică implicată” și spune că și ea crede că se pune prea multă presiune pe copii.

Care presiune, neuron singular? Copilul despre care vorbiți vine la școală cu trei pixuri fără pastă, fără caiet și cu telefonul încărcat sută la sută. Singura presiune pe care o simte e când nu prinde Wi-Fi-ul școlii.

Voi nu sunteți părinți implicați, sunteți două alarme stricate care pornesc de fiecare dată când vreun copil face o tâmpenie și trebuie să răspundă pentru ea. Nici măcar nu trebuie să fie copilul vostru. Voi apărați din principiu orice odraslă care a înjurat profesorul, a copiat, a chiulit sau a filmat o colegă în vestiar, fiindcă pentru voi copilul nu greșește niciodată, doar reacționează la un context pe care adulții nu-l înțeleg.

Când ia zece, e meritul lui, când ia patru, e vina profesorului, când lipsește, a avut „o stare”, când înjură, a auzit și el pe internet, iar când bate alt copil, sigur a fost provocat. Dacă profesorul vine cu dovezi, cereți context.

Ce context, în pizda mă-tii? L-a filmat jumătate de clasă cum îi trăgea unuia ghiozdanul din spate și urla „Te omor, să moară mama!”, dar voi vreți comisie, inspectorat și televiziuni, ca să se afle de ce copilul unei necunoscute de pe Facebook a primit observație.

Nici măcar nu știți toată povestea, nu cunoașteți copilul, nu cunoașteți profesorul, nu știți școala și n-ați fost acolo, dar ați citit o postare scrisă de mă-sa la nervi și sunteți gata să dați foc sistemului. Iar dacă cineva îndrăznește să spună că poate mai există și cealaltă versiune, îl luați imediat la rost: „Sunteți profesor?”, „Aveți copii?”, „De ce apărați sistemul?”.

Poate pentru că mai există și oameni care nu cred orice căcat scris cu majuscule pe fundal mov.

Dacă într-o postare scrie că băiatul deranjează orele, tu sari imediat și spui că e un copil energic. Nu, tată, un copil energic aleargă în parc. Ăla aruncă penare, râgâie în timpul orei și îi spune profesoarei că seamănă cu bunică-sa moartă. După care nevastă-ta îl declară „copil cu personalitate”.

Are. Și râia are personalitate, că nu scapi ușor de ea.

Pe paginile cu serbări vă instalați amândoi în comentarii de parcă urmează să cânte Andrea Bocelli, nu douăzeci și opt de copii care uită versurile la „Vine, vine primăvara”. Dacă un părinte postează un filmuleț, nevastă-ta întreabă de ce nu au fost filmați toți copiii, deși nu sunt copiii voștri, nu e școala voastră, n-ați fost acolo și nu vă privește.

Tu scrii „Felicitări copiilor, rușine organizatorilor!”, fără să știi exact pentru ce e rușine, dar sună bine și mai strânge trei like-uri de la alți proști.

După aceea puneți șaptezeci și trei de poze cu copilul vostru pe Facebook și scrieți „Mândri de puiul nostru!”, deși puiul apare în două, iar în celelalte se vede burta ta, degetul neveste-tii pe obiectiv și jumătate din curul directoarei. Apoi felicitați cadrele didactice pentru implicare, cu toate că, cu o oră înainte, de pe contul anonim, le făcuserăți incompetente.

Bă, voi sunteți genul de oameni care le duc profesorilor flori în septembrie, reclamații în octombrie și parfum contrafăcut de Crăciun, după care scriu pe toate paginile că „pe vremea noastră se făcea școală”.

Care vreme a voastră, mă? Tu ai terminat opt clase în zece ani și încă pui cratimă unde simți că respiră propoziția, iar nevastă-ta scrie „copii noștrii” și pune trei semne de exclamare după „bună dimineața”, dar amândoi vreți reformă, table inteligente, psihologi, profesori mai bine pregătiți, programă nouă și școală ca afară, numai copiii să nu fie puși să învețe, să nu fie sancționați, să nu li se vorbească ferm și, în general, să nu fie obligați să respecte nimic.

În rest, vreți disciplină.

Conspirații

Și, dintre toate nenorocirile pe care le aruncați pe grupuri, cele mai jegoase sunt mesajele alea false, lacrimogene, cu copii bolnavi, bătrâni abandonați și câini arși de vii, peste care scrieți „Distribuiți, vă rog, nu vă costă nimic!”.

Ba ne costă, vacă nebună, ne costă nervii.

Le puneți peste tot, pe grupuri de părinți, pe pagini de școli, în comentarii la articole, pe Messenger și sub postări care n-au nicio legătură. Postează cineva despre Evaluarea Națională, iar tu pui o fotografie cu un copil bolnav și întrebi dacă poate cineva ajuta.

Ce legătură are?

Niciuna. Dar tu ai simțit că trebuie.

N-ai verificat niciodată nimic, distribui orice, iar dacă mâine apare o poză cu Napoleon și scrie că are nevoie urgentă de sânge grupa B3 negativ, tu o trimiți pe șaptesprezece grupuri și întrebi dacă se poate dona și la Fundeni. Te hrănești cu minciuni și le împrăștii cu mândria unuia care crede că face bine, iar când cineva îți spune că știrea e falsă, răspunzi că, și dacă nu este adevărată, mesajul contează.

Nu. Dacă nu e adevărată, e o minciună. Nu devine faptă bună doar pentru că ai pus la sfârșit două mâini împreunate și o inimă roșie.

Administratorul șterge postarea, iar tu începi cu „Se cenzurează adevărul”. Care adevăr, mă? Postaseși fotografia unui copil din Brazilia, făcută acum doisprezece ani, și scriai că e internat la Floreasca și are nevoie de zece mii de euro până vineri.

Te scoate administratorul, iar tu îl cauți pe Messenger, îl iei la întrebări, îl înjuri când îți explică de ce ai fost exclus, după care postezi pe alt grup capturi tăiate exact cât să nu se vadă că, înainte să fii dat afară, ai amenințat oameni și ai jignit tot ce se poate jigni.

Duminica, după ce ați trimis toată săptămâna glume cu curve și bețivi, puneți câte o icoană și scrieți „Doamne, ocrotește-ne copiii!”, iar nevastă-ta adaugă „Cine crede în Dumnezeu să scrie Amin”, deși e un grup despre admiterea la liceu, nu o mănăstire virtuală, iar omul care a intrat să afle când se depun contestațiile nu e satanist dacă nu scrie „Amin”.

Ocrotește-i, Doamne, că de părinți nu mai au nicio șansă.

Când vine 1 Decembrie, vă transformați amândoi în daci liberi, puneți tricolor la poze, scrieți „Mândri că suntem români” și începeți să explicați cum ne fură străinii țara și ne spală copiii pe creier.

Care țară, mă? Tu ai aruncat frigiderul vechi lângă câmp, ai dat șpagă să treci ITP-ul și ai cerut factură doar când trebuia s-o decontezi, dar te fură austriecii, olandezii și Bruxelles-ul. Numai tu nu furi nimic. Tu doar „te descurci”.

Când vine vorba despre educație, ți se umflă vena patriotică și ceri să se predea istoria adevărată.

Care adevăr? Tu crezi că Decebal s-a bătut cu turcii și că Mihai Viteazul a făcut România Mare, dar ai păreri despre vaccinuri, război, religie, Uniunea Europeană, telefoane, droguri, alimentație, inteligență artificială și încălzirea globală.

Nu știi nimic, dar ai păreri despre tot.

Nevastă-ta e secțiunea de comentarii.